
Ambasada Republicii Moldova în Israel anunță că, în contextul situației de securitate din Statul Israel, secția consulară a ambasadei sistează prestarea serviciilor consulare ordinare și va oferi doar servicii de urgență (titlu de călătorie, alte cazuri excepționale), comunică MOLDPRES.
Spațiul aerian israelian rămâne închis, iar evacuarea cetățenilor este posibilă exclusiv prin punctele de frontieră terestre spre Iordania și Egipt.
Membrii ambasadei îndeamnă moldovenii aflați pe teritoriul Israelului să respecte instrucțiunile autorităților de adăpostire în timpul atacurilor cu rachete, iar pentru informații suplimentare să sune la telefoanele de urgență: +972522787326 sau +972527789772.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a transmis un apel către cetățenii moldoveni aflați în Statul Israel de a părăsi teritoriului israelian pe durata conflictului.
Autoritățile moldovene au anunțat că monitorizează îndeaproape evoluțiile din teren și mențin contact permanent cu partenerii internaționali și cu autoritățile israeliene competente, în vederea identificării celor mai sigure soluții de evacuare sau tranzit.
Conform ministerului de externe, în prezent sunt deschise următoarele puncte de trecere a frontierei: Allenby Bridge (spre Iordania), Yitzhak Rabin Crossing (spre Iordania), Taba (spre Egipt) și Jordan River Crossing (spre Iordania).
O criuleneancă aflată de mai mulți ani în Israel a comunicat pentru „E.C” că: „mai dure au fost primele nopți, am fost atacați cu bombe pe care poate nu le-a văzut omenirea, dar apărărea israeliană este foarte eficientă și doboară reușit rachetele iraniene înainte ca acestea să atingă ținta. De la cetățeni se cere doar ca să fie atenți la alerte, care previn cu 15-20 minute despre pericol și să execute ordinele, să se retragă în adăposturile orășenești, nu în cele din blocurile locative. Fetele,(n.r. moldovencele care lucrează în același oraș), așteaptă să se deschidă aeroportul. Nu vor să plece spre Egipt sau Iordania pentru că nu au încredere. Israelul e puternic și are grijă de toți locuitorii, inclusiv de cei străini. Celor de acasă le-aș sugera să nu creadă toate câte se postează pe Tik-Tok. Noaptea trecută nici un atac nu și-a atins ținta. Nu sunt morți, nu sunt răniți. Suntem în siguranță, dacă respectăm ordinele autorităților.”
Cetățenii moldoveni care intenționează să tranziteze frontierele Israelului înspre Egipt sau Iordania trebuie să respecte condițiile de intrare în aceste state și să obțină vize.