Condoleanţe
Consiliul raional Criuleni regretă trecerea prematură în nefiinţă a ex-secretarului Consiliului raional Criuleni, dlui Savin Grigore, care a activat în această instituţie între anii 1990 şi 2015, şi exprimă sincere condoleanţe familiei îndoliate.
Preşedintele raionului, Burlac Veaceslav, adresează un mesaj de compasiune rudelor, prietenilor, colegilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat.
=========
Adio, stimate Grigore Savin!
A trecut la cele veşnice Grigore Savin, membru al consiliului de administrare al Asociaţiei Obşteşti „Femeia şi Copilul – Protecţie şi Sprijin”, membru al asociaţiei, care s-a implicat în activitatea acesteia pe parcursul ultimilor zece ani.
A fost un om de vastă erudiţie, care a contribuit, prin cunoştinţele şi implicarea sa, la buna guvernare a organizatiei. A participat la elaborarea politicilor sociale şi educaţionale la nivel local, care au fost promovate ulterior şi în toată ţara. I-am apreciat mereu spiritul critic şi combativ, deschiderea pentru idei inovative, capacitatea de a gândi şi acţiona dincolo de tiparele existente, profesionismul cu care a abordat orice problemă. Grigore Savin ne-a ghidat ca un jurist bun prin labirinturile legislaţiei şi a promovat poziţia civică pro-activă. Ne-a fost mereu un exemplu de bun familist, care a reuşit să lase urme frumoase şi demne pe pământ.
Aşa ne va rămâne în memorie. Dumnezeu să-l odihneasă în pace. Exprimăm sincere condoleanţe apropiaţilor.
Echipa Asociaţiei Obşteşti „Femeia şi Copilul-Protecţie şi Sprijin” din Criuleni