EconomicEst-CurierSocial

Acordul de grant pentru parcul fotovoltaic din or. Criuleni, discutat şi semnat ieri, în prima etapă

Reprezentanţii Consililui raional Criuleni şi a Agenţiei de Cooperare Economică Internaţională a Republicii Populare Chineze (ACEIC) au definitivat şi au semnat, la prima etapă, pe 2 ianuarie, textul acordului de grant care prevede alocarea raionului Criuleni a sumei necesare pentru construcţia parcului fotovoltaic pe o suprafaţă de 8 ha.

C 2
Specialiştii discută despre necesitatea imaginilor topografice ale terenului.

Un grup de specialişti din China se află în aceste zile în raionul Criuleni, pentru a fixa toate condiţiile tehnice şi topografice ale terenului şi a definitiva schema şi parametrii tehnici ai construcţiei. Grantul, potrivit preşesdintelui raionului, V. Burlac, va fi în mărime de 3,7 mln de Euro. Denis Tumuruc, şeful Departamentului politici energetice din cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii, a precizat că partea chineză nu urmăreşte scopul de a-şi recupera investiţiile prn însuşirea unei anumite părţi din veniturile de la vânzarea energiei produse, ci va transmite instalaţia în gestiunea autorităţilor moldoveneşti în decurs de 3 ani de la punerea în funcţiune, pentru că nu este o investiţie privată, ci un grant tehnic din partea Guvernului Chinei. Parcul fotovoltaic urmează să fie transmis în gestiune autoritărţilor raionale în decurs de trei ani de la instalare. Veaceslav Burlac a spus că licitaţia privind desemnarea companiei care va executa proiectul va fi petrecută de către Guvernul Chinei şi, proiectul va fi executat de o companie chineză, care, însă, va putea subcontracta companii din Republica Moldova, pentru a se asigura că proiectul dus la bun sfârşit corespunde cerinţelor legislaţiei locale. Unul dintre membrii grupului chinez, însă, a mai cerut informaţii despre terenuri potrivite cu panta spre sud, pentru eventuale investiţii din partea antreprenorilor chinezi, în acelaşi domeniu – producerea enregiei din surse regenerabile. Compania selectată în urma licitaţiei va avea la dispoziţie şase luni pentru a definitiva şi pune în funcţiune construcţia. Acordul semnat de către Veaceslav Burlac şi Tao Xiaofeng, inginer superior în departamentul proiecte internaţionale din cadrul ACEIC, va intra în vigoarea după parafarea de către Ambasada RP Chineze şi Guvernul RM.

C 3
În prim plan: Tao Xiaofeng, inginer superior în departamentul proiecte internaţionale din cadrul ACEIC, şi Veaceslav Burlac, preşedintele raionului, semnează acordul de grant.

Parcul fotovoltaic din or. Criuleni se presupune că va avea o capacitate de 2,8 MW. După cum ne-a explicat Andrei Bolbocean, inginer electrician de specialitate, în dependenţă de numărul de zile însorite pe an, la un randament minim de 20%, instalaţia va putea produce între 400 mii şi 560 mii de kilowaţi/oră într-o singură lună. Pentru comparaţie, raionul Criuleni consumă lunar între 40 şi 50 de mii de kilowaţi. Prin urmare, consideră Andrei Bolbocean, instalaţia ar putea acoperi necesitatea de energie electrică a raionului, şi chiar forma un surplus de cca 8-10%, care poate fi vândut statului. În anul 2018, preţul de achiziţie a unui kilowat din asemenea instalaţii era de 1,80 lei.

Vă amintim că terenul adiacent drumului de ocolire şi cimitirului, în mărime de 8 ha, pe care urmează să fie construită instalaţia de producere a energiei electrice din energia solară, a fost transmis în comodat Consiliului Raional printro decizie a consiliului orăşenesc Criuleni din 7 martie 2017. Proiectul discutat atunci a stârnit controverse şi zvonuri, aşa că orăşenii au cerut autorităţilor o discuţie publică ca să se asigure, că oraşul nu va rămâne fără cimitir. Tot atunci a fost dezminţită o informaţie eronată, potrivit căreia locuitorii raionului, având această instalaţie, ar putea să nu achite energia sau să beneficieze de o reducere de tarif.

Cei opt specialişti din China se află în R. Moldova din data de 26 decembrie. Din bugetul raionului au fost acoperite cheltuielile pentru cazarea, alimentarea lor şi activităţile de agrement pentru 10 zile. Preşedintele raionului a spus că suma alocată în acest scop este de 100 mii lei.

S. Cernov

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button