“Vacanța mare bate la ușă. Autoritățile locale organizează licitații pentru identificarea celor mai convenabili prestatori de servicii pentru organizarea odihnei de vară a copiilor. De obicei se mizează pe ofertele cu prețuri mai mici, însă, sunt câteva nuanțe negative despre care mulți știu, dar nu le semnalează în public.
Vorbesc despre procedura de calculare a preţului pentru un bilet la tabără. Din proprie experiență știu că în prima zi, pentru că e mare aglomeraţie, copiii aşteptând ore în şir să se înregistreze, cazeze, practic ratează dejunul și prânzul. Ajung la cantină abia seara, deşi în prețul biletului pentru acea zi sunt incluse toate mesele, inclusiv, dejunul şi prânzul. În ultima zi din tură copiii care ramân (dacă mai rămâne cineva) servesc doar dejunul. Şi încă ceva, am constatat că se neglijează la cazare spațiul necesar pentru un copil. O cameră de câţiva metri pătrați cu 4, 6 şi chiar 8 paturi, e un abuz al administratorilor taberelor și un atentat la sănătatea copiilor. Necesită verificare pe parcursul sejurului și funcționarea cabinelor de duș, care după 2-3 zile, sub pretextul defecţiunilor tehnice, devin inaccesibile beneficiarilor. Dacă tot se plătesc bani publici pentru serviciile de agrement estival, ar fi bine ca aceștia să fie justificați din plin, iar membrii comisiilor de rigoare să controleze periodic, dacă nu-s devieri de la obligațiunile asumate la încheierea contractelor, și activitățile, condițiile reale din tabere”.
Aurelia G.