Educaţie

Anul de studii 2019-2020 în învățământul general

Pentru circa 35000 de elevi totul va fi nou

 În clasa a cincea vor veni în acest an primii absolvenți ai școlii primare, care au fost evaluați pe parcursul a 4 ani în baza metodologiei de evaluare criterială prin descriptori. Evaluarea criterială prin descriptori nu presupune notarea elevilor. În primul semestru al anului de învățământ 2019-2020, cadrele didactice urmează să asigure trecerea graduală de la sistemul de evaluare criterială prin descriptori la sistemul de notare.

9356aeb999760d0aa0b5b5f6bd06cca0

 În clasele a V-a și a X-a, din 2 septembrie, se va implementa curriculumul școlar, ediția 2019. Este a patra ediție a curriculumului din sistemul de învățământ general din Republica Moldova și a doua generație de curriculum centrat pe competențe. În procesul de elaborare a documentelor curriculare, în acest an au fost antrenați peste 170 experți, cercetători și practicieni. Pe lângă descongestionări cu circa 20%, reconfigurări, optimizări, reeșalonări în timp, sincronizări interdisciplinare, realizate în scopul racordării procesului educațional la nevoile curente și de perspectivă ale elevilor și viitorilor absolvenți, la profilul absolventului descris în articolul 6 al Codului educației,  Curriculumul 2019 aduce și elemente de noutate. Esențiale sunt (i) reflectarea în sistemul de competențe specifice pentru fiecare disciplină a educației prin și pentru valori, astfel ca elevul să se transforme din consumator în producător de valori;  (ii) abordarea STEM și STEAM, construită pe ideea asigurării interdisciplinarității (științe, tehnologie, inginerie, arte și matematică) bazată pe aplicare în lumea reală; (iii) introducerea metodologiei de evaluare criterială prin descriptori la unele discipline din planul de învățământ pentru gimnaziu.

 Pentru asigurarea implementării eficiente a curriculumului, se vor aplica pe parcursul anului de  studii 2019-2020 noi mecanisme și instrumente de monitorizare. Se va solicita implicarea în procesul de monitorizare  a cadrelor didactice și manageriale din învățământul general. Iar în primăvara anului 2020, în baza rezultatelor monitorizării, se vor opera modificări pentru îmbunătățirea Curriculumului 2019.

 Documentele curriculare pentru disciplinele școlare din învățământul gimnazial și liceal pot fi consultate pe site-ul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, la rubrica Educație, compartimentul Învățământ general, acte normative, Curriculum 2019.https://mecc.gov.md/ro/content/invatamint-general.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button