Z.N.
Parlamentul a anulat astăzi sistemul electoral mixt. Astfel, R. Moldova revine la sistemul electoral proporțional pe liste de partid, ca până în 2017, atunci când legea a fost modificată de democrați, socialiști și popular-europeni.
Parlamentul a modificat și pragul minim de reprezentare, constituind 5% pentru un partid, 7% – pentru un bloc electoral, 2% – pentru un candidat independent.
Modificările la Codul electoral, Legea privind partidele politice, Legea privind statutul deputatului în Parlament și Codul contravențional vizează de asemenea modul de votare în diasporă, transparentizarea finanțării partidelor și a campaniilor electorale, stabilirea unor proceduri clare și transparente la întocmirea listelor de candidați.
De exemplu, au fost excluse certificatele de integritate, fiind înlocuite cu declarațiile de propria răspundere privind inexistența restricțiilor legale/judecătorești de a candida sau ocupa funcții publice, inexistența actelor de constatare rămase definitive referitoare la regimul declarării averilor și intereselor personale, la stările de incompatibilitate.
Totodată, a fost exclusă și prevederea care interzicea agitația electorală în ziua alegerilor și în ziua precedentă, dar și interdicțiile referitoare la modul de votare în diasporă.
Cetățenii moldoveni de peste hotare vor putea vota în baza pașaportului, buletinului de identitate și livretului de militar în cazul alegerilor parlamentare, prezidențiale și referendumului republican. Totodată, pașaportul cetățeanului Republicii Moldova al cărui termen de valabilitate a expirat va putea fi întrebuințat pentru exercitarea dreptului de vot.
Totodată, plafoanele donațiilor în contul „Fond electoral” pentru o campanie electorală va constitui șase salarii medii lunare pe economie în cazul persoanelor fizice și 12 salarii medii din partea persoanelor juridice. În cazul cetățenilor Republicii Moldova care au obținut venituri în afara țării, acest plafon nu va depăși trei salarii medii lunare pe economie. O persoană fizică va putea face donații în numerar în sumă de până la trei salarii medii pe economie stabilite pe anul respectiv, iar donațiile care vor depăși această limită se vor face exclusiv prin operațiuni bancare.