Est-Curier

Morga din Criuleni revine în actualitate

După ce în luna martie, current, întruniți în ședință, consilierii raionali au alocat 2 mln 700 mii lei pentru construcția secția de morfopatologie legală, Sergiu Halipli, directorul interimar al Spitalului rational Criuleni le amintește acestora că pentru finalizarea proiectului e nevoie de încă 1 mln 400 mii lei. În opinia sa aleșii poporului urmează să decidă alocarea respectivei sume atunci, când vor elabora bugetul pentru anul viitor astfel încât suma de 1 mln 400 mii lei să să se regăsească în bugetul pentru anul 2020, dar și cel din 2021.

a66

–              A fost elaborate planul de lucru – spune Sergiu Halipli, – proiectul, fără de care nici o lucrare nu poate fi începută, alte acte necesare în acest sens. Acum așteptăm organizarea și desfășurarea licitației pentru a identifica antreprenorul responsabil de construcția obiectului.

Amintim în acest context că  la 12 octombrie, 2018, a fost organizată déjà o licitație, care în scurt timp a fost anulată pe motiv că câștigătorul s-a arătat nesatisfăcut de faptul că Consiliul raional nu a putut ulterior garanta alocarea celei de-a doua tranşe în sumă de 1 mln 400 mii lei.

Apropo, Morga din Criuleni are o suprafaţă de 15 metri pătraţi şi nici pe departe nu corespunde rigorilor în condiţiile în care anual recepţionează peste 200 de cadavre.

Gh. Motricală

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button