Olga Cârnaț, o tânără din Holercani, r. Dubăsari, care suferă de o boală grea a articulațiilor, realizează opere care pot fi ușor numite de artă. Ţintuită într-un scaun cu rotile, Olga tinde să promoveze frumosul dincolo de orice barieră. Posedă cu desăvârşire arta migăloasă de a lipi mărgelușe, boabe, sticlă pisată, pietre sau scoici, iar ocupaţia i-a devenit între timp unicul refugiu de durerile şi grijile cotidiene. În ciuda impedimentelor care le-a întâlnit, ea a reușit să-și facă studiile la Facultatea de Drept a Universității de Stat, iar actualmente aceasta profesează în calitate de jurist, luptând pentru existenţă şi acceptare. Așa cum în Republica Moldova dacă eşti o persoană cu dizabilităţi uşa peste tot îţi este închisă, aceasta a găsit o ușă deschisă alături de persoana dragă peste Prut, în Oradea. Pe lângă abilitatea de a crea opere frumoase , Olga oferă consultații în domeniul drepturilor, mai ales pentru persoanele cu dizabilități, încercând să le explice puținele drepturi pe care le au.
Olga spune, că s-a văzut condamnată în scaunul cu rotile la vârsta de 14 ani, ca urmare a unei intervenţii chirurgicale banale care i-a adus o infecţie în sânge. Ulterior a făcut o artrită reumatoidă. Scaunul cu rotile însă nici pe departe nu a constituit un impediment ca Olga să lupte pentru un viitor frumos .
Problemele de sănătate sunt cele care au semănat putere, optimism și înțelepciune în inima ei curajoasă. Se spune că ceea ce nu te omoară te face mai puternic, problemele au făcut-o pe Olga să capete ambiție și să semene și în inimile celor din jur aceleași calități.
”Puternică devii atunci, când treci prin greutați , și nu ai cum sa nu le ai, atunci când esti o persoană cu dizabiliăți, pentru că nu doar în Moldova, persoanele cu dizabilități sunt ignorate, privite cu milă dar și frică. Sunt convinsă că în multe alte țări e exact această situație. Deci nu poți sa nu fii puternic, atunci când esti permanent lovit moral. Ori ești puternic, ori mori din punct de vedere social… Atunci când vorbesc cu cineva sau las un comentariu pe rețelele de socializare, le vorbesc oamenilor, așa cum mi-ar plăcea să mi se vorbească, nu ține de optimism, ci mai degraba de “poarta-te cu alții, așa cum ai vrea să se poarte ei cu tine” rar primesc acelaşi răspuns”.
Realizările Olgăi își au rădăcinile în probleme, speranțe și vise, toate operele au prins culoare datorită perseverenței și dorinței de a lupta și de a găsi putere să meargă mai departe.
– Consider drept o realizare mare să-ţi poţi găsi un mod de a te face util în societate. De a demonstra că poți face ceva ,ca orice membru al societatii. Eu am făcut asta, prin lucrările mele. Realizarea cea mai mare pentru o persoană cu dizabilități este aceea de a putea avea o viață normală, ca aceea a unui om sanatos. Un om sănătos iese oricând vrea din casă, se plimbă și deseori spune ca nu a făcut nimic deosebit. Pentru o persoana asemeni mie, a merge la un magazin, a face cumpărături, a se plimba, este în sine o realizare. Noi însă nu avem posibilitatea nici de a merge cu transportul public, pentru că nu ne putem urca în el. Și nu din lipsă de bani, ci din faptul ca majoritatea cetățenilor sănătoși nu consideră necesare asemenea condiţii importante pentru cei aflați în dificultate. Pentru mine arta a fost şi este unicul mijloc la care apelez pentru a ordona şi a armoniza viaţa mea, regăsindu-mi mereu puterea de a merge mai departe. „Activismul și implicarea au fost cheia succesului, trebuie să fii diferit, pentru a fi remarcat”. Cheia succesului nu poate fi altceva decât sa faci o activitate care iți aduce fericirea.Dacă faci un lucru ,pentru că “așa trebuie” sau “pentru că așa iese banul “, nu vei avea succes, vei fi doar unul din cei mulți care face asta, un mediocru”.
Olga este energică, îi place să asculte povești de viață și să intervină cu sfaturi și sugestii pentru a ajuta oamenii. Este mereu în căutare de ceva nou, durerea nu este o piedică, atâta timp cât poate bucura inima și ochii altui om.
”Am creat peste 100 de tablouri artizanale lucrate manual, chiar dacă mâinile mele sunt măcinate de artrită reumatoidă. Multe dintre ele le-am donat în diferite instituții din Moldova, dar și prietenilor din străinătate, este plăcerea mea să donez mai ales icoane bisericilor, simt că acolo este locul lor, să bucure sufletele semenilor mei. Timpul de realizare a unei lucrări depinde de complexitatea fiecăreia. Am lucrări pe care le-am facut și în şase luni, eu lucrez cu vârful acului, cu vârful degetelor. Îmi este destul de dificil, având mâinile afectate. Lucrările sunt făcute din diferite materiale. Mai des lucrez cu biser și paiete. Le lipesc cu vârful acului, cu ajutorul unui clei special.
”Arta este un refugiu și un manifest pentru a demonstra, că nici o existență umană nu este în van pe acest pământ. Pentru mine arta a fost și este unicul mijloc la care apelez pentru a ordona și armoniza viața proprie, regăsindu-mi mereu puterea de a merge mai departe.
Ideea acestui meșteșug mi-a venit într-o vreme de dureri cumplite și singurătate. Primul meu tablou, fiind din boabe de fasole: eu vroiam să redau frumusețile unei lumi, pe care nici eu nu o mai puteam vedea atunci, căci eram prizoniera unei boli, a propriului corp.”
Deși a sperat mult că într-o zi va simți din nou pământul sub picioare, că vreodată strigătul ei de ajutor va fi auzit, această zi nu a mai venit, iar leac pentru suferința ei a fost doar arta. Mai întâi arta de a fi om, apoi cea de artist. Însă, conștientizând, că arta nu poate fi o sursă de supraviețuire, aceasta a urmat facultatea de drept, iar prin profesia de jurist a putut să-și asigure viitorul. Chiar dacă a avut de înfruntat multe greutăți, ea a obținut cheia succesului, nu doar prin artă sau studii, dar și prin școala vieții, care pentru ea a fost una dură. Dar viața privită cu optimism devine mai ușoară.
Daniela Socolovschi,
stagiară
