Potrivit Codului muncii, în Republica Moldova, zile de sărbătoare nelucrătoare, cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sunt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp – oră sau zi), sunt:
• 1 ianuarie – Anul Nou;
• 7 şi 8 ianuarie – Naşterea lui Isus Hristos (Crăciunul pe stil vechi);
• 8 martie – Ziua internaţională a femeii;
• prima şi a doua zi de Paşte conform calendarului bisericesc;
• ziua de luni la o săptămână după Paşte (Paştele Blajinilor);
• 1 mai – Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii;
• 9 mai – Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei;
– 1 iunie – Ziua mondială a ocrotirii copiilor;
• 27 august – Ziua Independenţei;
• 31 august – sărbătoarea ”Limba noastră”;
• 25 decembrie – Naşterea lui Iisus Hristos (Crăciunul pe stil nou);
• ziua Hramului bisericii din localitatea respectivă, declarată în modul stabilit de consiliul local al municipiului, oraşului, comunei, satului.
În zilele de sărbătoare nelucrătoare se admit lucrările în unităţile a căror oprire nu este posibilă în legătură cu condiţiile tehnice şi de producţie (unităţile cu flux continuu), lucrările determinate de necesitatea deservirii populaţiei, precum şi lucrările urgente de reparaţie şi de încărcare-descărcare.
Nu se admite atragerea la muncă în zilele de sărbătoare nelucrătoare a salariaţilor în vârstă de până la 18 ani sau a femeilor gravide.
Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate, unul dintre părinţii (tutorele, curatorul) care au copii în vârstă de până la patru ani sau copii cu dizabilităţi, persoanele care îmbină concediile pentru îngrijirea copilului cu activitatea de muncă şi salariaţii care îngrijesc de un membru al familiei bolnav, în baza certificatului medical, pot presta munca în zilele de sărbătoare nelucrătoare numai cu acordul lor scris. Totodată, angajatorul este obligat să informeze în scris salariaţii menţionaţi despre dreptul lor de a refuza munca în zilele de sărbătoare nelucrătoare.
Salariaţii care în ziua declarată zi de odihnă încă nu se aflau în raporturi de muncă cu unitatea în cauză, salariaţii ale căror contracte individuale de muncă erau suspendate la data respectivă, precum şi salariaţii care în ziua respectivă s-au aflat în concediu medical, în concediu de maternitate, în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani, în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la trei la patru ani, în concediu de odihnă anual, în concediu neplătit şi în concediu de studii nu au obligaţia de a se prezenta la serviciu în ziua declarată zi lucrătoare.
În cazul în care zilele de sărbătoare nelucrătoare coincid cu zilele de repaus săptămânal, salariul mediu pentru aceste zile nu se menţine.
În 2018 Reprezentanții patronatelor au declarat inadmisibilă intervenția autorităților și crearea artificială a vacanțelor fără a oferi o previzibilitate pentru desfășurarea activității de întreprinzător. A fost organizată și o dezbatere publică și s-a convenit că în 2019, salariații din Republica Moldova ar putea să aibă parte de mai multe minivacanțe, dar vor trebui să recupereze zilele în care se vor odihni. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectului Hotărârii Guvernului cu privire la transferul unor zile de odihnă în anul 2019. Astfel, ziua de marți, 30 aprilie va fi zi nelucrătoare și recuperată pe 13 aprilie; ziua de vineri, 10 mai va fi zi nelucrătoare și recuperată pe 18 mai; ziua de luni, 26 august va fi zi nelucrătoare și recuperată pe 17 august.