Săptămâna trecută, în zilele de odihnă, angajaţii Serviciului de Apărare Împotriva Incendiilor Criuleni au cărat apă cu nemiluita să stingă gunoiştea orăşenească, aflată la marginea pădurii Harunca. Ştefan Manole, şeful SAÎI Criuleni, ne-a informat, că gunoiştea a ars trei zile la rând, iar pompierii au acţionat la apelul serviciului 112.
Brigada de pompieri a efectuat în total 19 curse spre gunoişte, cu autospeciala model Mann, care are o capacitate de 4 t de apă. Din apeductul public au fost extrase cca 76 t de apă, iar cauza incendiului, a spus Manole, ar fi fost incendierea intenţionată a gunoiului de către persoane răuvoitoare. Chiar dacă efortul pompierilor a fost unul considerabil, gunoiştea a izbucnit din nou, iar câteva zile mai târziu a fost nevoie de efortul conjugat al pompierilor şi serviciul comunal orăşenesc, care a acţionat şi cu unităţile sale de tehnică, pentru a localiza arderea. Pompierii s-au mai deplasat cu apă de patru ori, iar întreprinderea municipală a folosit inclusiv autospeciala de vidanjare. Pentru necesitatea unităţii Consiliul Raional a suplinit rezerva de carburanţi cu o tonă peste normele stabilite, mai cu seamă că o situaţie similară s-a atestat la începutul verii la gunoiştea din Paşcani. Locuitorii au simţit, evident, mirosul „camerei de gazare a criulenenilor”, şi au trimis „urări de bine” inclusiv celor care ard gunoaiele prin curţi, la lăsatul serii.
Ştefan Manole ne-a informat că unitatea de pompieri se descurcă cu puţinii oameni pe care îi are, or, fluxul de angajaţi este destul de mare, în condiţiile în care salariul lunar al unui pompier nu depăşeşte 4500 lei. „Este o muncă grea şi nu fiecare este gata să inhaleze toxine pentru un salariu de nimic. Mulţi preferă să plece peste hotare. Avem nevoie de ofiţeri, preferabil cu studii în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile, de care pregăteşte o facultate la Universitatea Tehnică. Angajăm atât persoane calificate, cât şi tineri fără experienţă, le oferim cursuri. Pe cei care rămân să muncească, îi stimulăm cum putem, le dăm premii…”.
Luna trecută pompierii au fost alertaţi la Răculeşti, unde în urma unui incendiu în locuinţa sa a decedat un bărbat de 42 de ani. Incendiul a fost provocat de ţigara acestuia, cu care, fiind în stare de ebrietate, şi-a aprins patul.
S. Cernov
Imagine: maşina pompierilor la hidrantul public