La finele lunii noiembrie, curent, s-a desfășurat ediția a VIII-a a Galei Laureaților sportului școlar 2017 în cadrul căreia au fost omagiați sportivii de performanță, profesorii de educație fizică, profesori-antrenori de la şcolile sportive din raionul Criuleni, specialiștii-metodiști și promotorii culturii fizice. Festivitatea a fost organizată de către Direcția Educație Criuleni în localul Căminului Cultural din Boșcana.
Sărbătorea a început cu o trecere în revistă a succeselor înregistrate de criuleneni la competițiile raionale, republicane și internaționale din anul curent, făcută de Vladimir Soltanici, directorul general al Direcției Educație Criuleni.
Ulterior pe scena Căminului de Cultură au fost invitați laureații Spartachiadei raionale a elevilor, ediția XIII-a, care au concurat la competițiile de șah, dame și Starturi Vesele în perioada 2016-2017. Cu fanioane, diploma de gradul respectiv III, II, și I din partea Direcției Educație Criuleni au fost decorate echipele Gimnaziului Hîrtopul Mare (profesoara Violeta Braniște, directorul gimnaziului Veronica Onofrei), Gimnaziului Jevreni ( profesoara Aurelia Mareț, directorul gimnaziului Veronica Țurcan), Școlii primare Dubăsarii Vechi ( profesor Grigore Cojocari, directorul școlii Rodica Leahu). Profesorii au primit și cadouri simbolice din partea Direcției Educație Criuleni.
Apoi a urmat decorarea laureaților din categoria «Vârsta gimnazială». Pentru locurile III, II și I obținute în cadrul întrecerilor au fost decorate cu diplome, medalii și cadouri simbolice colectivele Gimnaziului Hârtopul Mare (profesoară Ana Mamolea, director Veronica Onofrei), Gimnaziului Ișnovăț (profesor George Boldurat, director Tatiana Gheorghița) și Gimnaziului Mașcăuți (profesor Veaceslav Mirca, director Angela Carțin). Profesorii Ana Mamolea, George Boldurat și Veaceslav Mirca au fost premiați cu medalii și cadouri simbolice.
Prezentatorii Antonela Chetrean și Sergiu Chiriac au invitat în scenă profesorii-antrenori, specialiștii care au darul de a selecta tineri sportivi de perspectivă, care mai apoi ne prezintă cu cinste raionul pe arenele republicane și internaționale: Iurie Baltean, maiestru în sport, antrenor al Școlii Sportive Criuleni, discipolii căruia Maxim Furtuna și Serghei Grecianîi au ocupat locurile III la Jocurile Republicane ale Școlilor Sportive din anul 2016. Pe scenă au urcat și doi profesori-antrenori ai ȘS Măgdăcești Roman Onica și Eugen Avram, care au pregătit tineri fotbaliști de perspectivă, campioni ai Republicii Moldova, a.n. 2002-2004. Cu diplome, fanioane și cadouri simbolice au fost decorați Nicolae Pascaru, profesor-antrenor a ȘS Criuleni și Tatiana Cristea, antrenoarea echipei feminine de fotbal «Narta» a ȘS Drăsliceni, fost membru al Selecționatei Naționale de fotbal feminin.
Au fost omagiați și sportivii din raionul Criuleni, care s-au învrenicit de performanțe la diferite competiții republicane și internaționale, inclusiv Nicolaie Cațaveica, sportiv de performanță la lupte libere, originar din satul Izbiște, membru al selecționatei R. Moldova la lupte libere, cadeți, Ecaterina Onica, elevă la Gimnaziul Drăsliceni, membră a selecționatei R.Moldova la fotbal feminin, Stanislav Gațapuc, vice-campion al Republicii Moldova, ediția 2017 la box, Maria Ursu, membru al selecționatei naționale de rugby-7, profesoară de educație fizică a Gimnaziului Drăsliceni, Danu Ilies, discipol al Școlii Sportive Criuleni, vice-campion Euroasiatic 2016-2017 la Kik Boxing, Daniel Efros, discipolul ȘS Măgdăcești, participant la Campiontul Europei de arte marțiale, Gheorghe Spînu, discipol al ȘS Drăsliceni, participant la Campionatul R. Moldova la fotbal.
În acea zi cuvinte de recunoștință au răsunat și în adresa profesorilor de educație fizică, antrenorilor care și-au dedicat viața întreagă instruirii și educației copiilor, și chiar ajunși la odihna binemeritată continuă să promoveze sportul și modul sănătos de viață.
Printre ei sunt Vera Badon, ex- profesoară de educație fizică la Gimnaziului Slobozia-Dușca, Stefan Efros, profesor-antrenor la ȘS Drăsliceni, Vasile Dabija, profesor-antrenor la fotbal a ȘS Măgdăcești, care activează în domeniul sportului din 1970 până în prezent, Ion Vlas, metodist la Direcția Educație Criuleni, antrenor al echipei feminine de fotbal ȘS Criuleni, junioare, Vasile Rusu, eminent al culturii fizice din R. Moldova, antrenor de volei feminin, Mihai Sergiu Iațco, veteran al muncii pedagogice, antrenor emerit al R. Moldova din anul 2001, Ion Vîrlan, profesor de educație fizică la Gimnaziului Ohrincea, fost atlet de performanță, Anatol Grosu, profesor de educație fizică la Gimnaziului Coșernița, veteran al muncii pedagogice, Grigore Donu, fost profesor de educație fizică la Gimnaziului Jevreni, veteran al muncii pedagogice, Lidia Toma, ex- profesoară de educație fizică la LT Cruglic, Ecaterina Cojocari, veteran al sportului a ȘS Criuleni.
Pe scena Casei de Cultură din Boșcana au urcat și profesorii Gheorghe Țiganaș de la LT Cruglic, Parascovia Golban, profesoarăr de educația fizică la LT Dubăsarii Vechi, Zinaida Grama, de la LT Hîropul Mic, Elena Nistrean de la LT Mălăiești, Ana Mamolea de la LT Hîrtopul Mare, Margareta Braguța de la LT Dubăsarii Vechi, Ion Rusu, de la LT Criuleni, Liuba Chisnenco, de la Gimnaziului Corjova, Gheorghe Barbăneagră, de la Gimnaziul Hrușova, Elena Ciutac, de la LT Măgdăcești, care au fost decorați cu diplome, fanioane și cadouri simbolice pentru promovarea cotidiană a culturii fizice în instituțiile preuniversitare, fiind un exemplu demn de urmat.
Pentru implicare activă în promovarea modului sănătos de viață la nivel de comunitate, crearea condițiilor de dezvoltare a culturii fizice și sportului în localitate au fost omagiați Vitalie Onică, director al Școlii Sportive Măgdăcești, Iulian Ceban, directorul ȘS Criuleni, Marin Ursu, directorul ȘS Drăsliceni, Nadejda Burciu, director al LT Cruglic, Silvia Ciorba, directorul Școlii de Arte Cruglic.
Pentru promovarea modului sănătos de viață și sportului în presa scrică din raionul Criuleni, Valeriu Turta, jurnalist sportiv a fost decorat cu o Diplomă, fanion și cadou smbolic a Direcției Educație Criuleni.
Cu mesaj de felicitare celor prezenți s-a adresat Veaceslav Burlac, președintele raionului Criuleni, care le-a dorit sportivilor și profesorilor-antrenori noi victorii în competițiile sportive din anul 2018
La Gala Laureaților sportului școlar 2017, pentru omagiați și spectatori au evoluat colectivele artistice din Boșcana.
Valeriu TURTA, corespondent voluntar
Foto de autor. În imagini: secvențe de la eveniment