Acțiunile de reambalare și transportare a deșeurilor toxice din satul Pașcani, acumulate din fostele gospodării agricole din raioanele Criuleni, Dubăsari sunt pe sfârșite.
Până la sfârșitul lunii aprilie depozitul în care au fost reambalate 360 tone de produse chimice periculoase va fi eliberat , după cum afirmă Diana Porubin, asistent de proiect.. Lucrările se desfășoară cu ajutorul partenerilor externi. În perioada iulie-august 2016 au fost exportate din țară 204,432.30 kg de pesticide perimate, fracție solidă, dar lucrările au fost stopate pentru concordarea documentelor de transportare și tranzitare. Către 9 martie 2017 au mai fost evacuate încă 42 tone de pesticide și exportate în Polonia pentru încinerare de către compania Eko-Top. Lucrările de reambalare și transport al pesticidelor peste hotarele țării sunt realizate de compania Dekonta din Republica Cehă în comun cu compania Setcar din România și sunt desfășurate în cadrul proiectului FAO GCP/RER/040/EC “Îmbunătățirea capacităților de eliminare a produselor chimice periculoase din fostul spațiu sovietic, ca model de abordare și prevenire” a poluării cauzate de pesticide.
E. Alexei