Pe parcursul a două zile, 10 şi 12 martie, 2016, un grup de funcţionari din Consiliul Raional, consilieri locali şi raionali, primari şi reprezentanţi ai asociaţiilor obşteşti, au fost instruiţi la tema „Implementarea şi monitorizarea politicilor de prevenire a corupţiei la nivel local, în parteneriat cu ONG-urile şi mass-media”. În calitate de traineri au fost implicate Lilia Caraşciuc, director executiv, Transparency International-Moldova, şi Iana Spinei, expert în aceeaşi organizaţie. Unul dintre obiectivele instruirii, potrivit Liliei Caraşciuc, este consolidarea capacităţilor instituţiilor statului de a lupta cu corupţia, prin elaborarea strategiei anticorupţie şi monitorizarea modului cum se implementează această strategie.
Participanţii la instruire au discutat pe marginea noţiunii de „integritate”, de ce avem nevoie de funcţionari integri, cum acţionează corupţia pe termen scurt şi care sunt efectele ei pe termen lung pentru o ţară. Expertele au pus în discuţie tentativa societăţii civile de a obţine semnarea în public a declaraţiei de integritate de către membrii Guvernului Filip şi pregătirea pentru acelaşi exerciţiu de către candidatul desemnat Sturza. Dacă candidatul desemnat Sturza a fost de acord să îndeplinească condiţiile organizaţiilor societăţii civile, să semneze un text propus de societatea civilă în prezenţa lor, atunci membrii cabinetului Filip au semnat o declaraţie de integritate, în varianta lor proprie, evitând un eveniment public special, iar expertele au vorbit despre credibilitatea unei astfel de declaraţii, dând citire şi textului declaraţiei, propuse de către ONG-uri. Pe parcursul zilei participanţii au discutat despre etica în serviciul public, prevederile legislaţiei naţionale în domeniul conflictului de interese în serviciul public. Primarii care au avut de înlăturat asemenea conflicte, au relatat despre modul în care le-au soluţionat şi relaţiile cu Comisia Naţională de Integritate, în competenţele căreia intră aprecierea şi soluţionarea acestor cazuri. Cea de-a doua zi de instruire a fost dedicată întâlnirii cu jurnalistul Vitalie Călugăreanu, care a explicat participanţilor de ce jurnaliştii au un interes sporit faţă de subiectele legate de integritatea funcţionarilor publici, averile şi interesele lor, care sunt căile legale de dobândire a informaţiei şi de ce jurnaliştii, care prezintă probe de lezare a interesului public nu sunt consideraţi defăimători.
„Trasnsparenţa Administraţiei publice este piatra de temelie a democraţiei suedeze”, cita Veronica Butnaru, lector la Academia de Administrare Publică din RM, spusele Ambasadorului Suediei în Republica Moldova. Tot dânsa a anunţat că autorităţile raionale sunt obligate să elaboreze şi să aprobe, în şedinţa Consiliului raional, o strategie anticorupţie, fără de care nici un donator nu va mai putea colabora cu atutorităţile moldoveneşti, fără a se asigura că fondurile oferite nu vor fi deturnate în alte scopuri, decât în interesul public. Potrivit Veronicăi Butnaru, domeniile publice vulnerabile la corupţie în ţara noastră sunt managementul resuselor umane, transportul, managementul finanţelor publice, achiziţiile publice, eliberarea autorizaţiilor de tot felul, în special a celor în domeniul construcţiilor, registrul agricol, autorizarea agenţilor economici, etc. „Tot ce am aflat şi analizat în aceste două zile referitor la domenii pasibile de corupţie, la acte de corupţie, nu ne dă dreptul să generalizăm, ci ne dă un impuls să verificăm şi să fim atenţi la serviciul public, monitorizarea fiind scopul ONG-urilor şi mass-media”, – a spus Serghei Lîsenco, preşedintele Centrului de Dezbateri Criuleni, organizaţie care implemenetază proiectul printr-un acrod încheiat cu Centrul Contact şi CR Criuleni.
S. Cernov