CriuleniEst-CurierSocial

Primăria Criuleni și-a completat cadrele şi va procura un automobil

Consilierii criuleneni au început noul an de muncă întruniți întro ședință extraordinară la 15 ianuarie, prezidată de consiliera Irina Rapeșco. În cadrul ei au aprobat programul de activitate al Consiliului Orășenesc, au votat pentru achitarea salariului persoanelor angajate la Primărie prin contract individual de muncă.

Primaria Criuleni

E vorba de specialist în probleme de construcții, care mai e responsabil și de întocmirea contractelor de achiziție publică, jurist la Criuleni, specialist cadastru și preceptor fiscal la Ohrincea, intendent la grădinița Ohrincea. Au fost de acord consilierii cu faptul că primăria are nevoie de un automobil și au votat, cu două abțineri, alocarea a 200 mii lei din soldul disponibil în acest scop. Tot din soldul disponibil vor fi achitate și cca 60 mii lei pentru executarea lucrărilor de reparație parțială a sistemului de încălzire  la parterul  Primăriei. Au acceptat aleșii locali să-și majoreze până la 300 lei indemnizația pentru participarea la ședințe. De altfel, consilierul Valeriu Burcă își atenționa colegii că rectificările la buget și distribuirea soldului disponibil ar trebui să se facă doar în baza Strategiei de dezvoltare a orașului, dar acest fapt nu le prea reușește…

Au aflat consilierii că practica livrării produselor alimentare la grădinițe în avans continuă și  primăria trebuie să suporte cheltuieli suplimentare. 24172, 84 lei vor fi achitați din acest motiv SA “Agroservice-Criuleni” inclusiv, pentru marfa livrată, dar neachitată la timp în sumă de 13701 lei, dobânda de întârziere a plății în sumă de 6901 lei 84 bani, cheltuieli legate de achitarea taxei de stat în judecată-500 lei și cheltuieli pentru asistența juridică-3000 lei…Adică aproape jumătate din sumă constituie cheltuieli indirecte, ce nu se referă la produsele ajunse pe masa copiilor.

Consilierul Alexandru Casap a insistat să precizeze care este soldul disponibil al bugetului orășenesc și a aflat că la 1 ianuarie 2016  acesta era de două milioane 100 mii lei, din care cca 450 mii au fost distribuite în ședința curentă.

Pentru ședința ordinară din februarie consilierii urmează să examineze executarea bugetului or. Criuleni pentru 2015; raportul de activitate pentru 2015 și planul de activitate pentru 2016 a ÎM “Comunservice Criuleni” și raportul de activitate al polițiștilor de sector. Tot pentru următoarea ședință consilierii au decis revizuirea taxelor pentru amplasarea unităților comerciale și examinarea variantei noi a Regulamentului de funcționare a Consiliului orășenesc, elaborat de consilierul Mihail Colesnicenco, care consideră că actuala ediție nu reflectă din plin dreptul de decizie al consilierilor.

Elena Chiriac

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button