Secretarul de stat american, Antony Blinken, sosit în a treia vizită în Republica Moldova, a anunțat miercuri, 29 mai 2024, și despre un ajutor de 85 de milioane de dolari pentru o investiție în securitatea energetică a Republicii Moldova.
Demnitarul a menționat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a transformat energia într-o armă care de fapt este o primejdie pentru securitatea națională și că SUA sunt angajate de a ajuta țara noastră să-și asigure o securitate energetică independentă și să-și modifice infrastructura în acest sector.
”Aceste 85 de milioane de dolari vor fi un catalizator pentru că vor atrage investiții din sectorul privat și alte state. Este un proiect de a întări capacitatea liniilor de transmisie de înaltă tensiune, în special interconectarea dintre Moldova și România. Securizarea energetică este un factor important și în asigurarea independenței”, a afirmat Antony Blinken.
Relația dintre Republica Moldova și SUA este apreciată de prim-ministrul Dorin Recean, care a declarat:„Republica Moldova și Statele Unite colaborează pentru a livra ceea ce contează cel mai mult pentru cetățenii noștri: pacea și bunăstarea. Am vizitat împreună cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, stația electrică de la Brăila, unde vor fi instalate baterii de stocare a energiei electrice, care vor stabiliza sistemul în caz de necesitate. Acesta este doar unul dintre multiplele exemple prin care reafirmăm parteneriatul solid dintre țările noastre. Datorită suportului pe care l-am primit de-a lungul timpului din partea SUA, Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative pe plan economic și în consolidarea instituțiilor. Vom continua să implementăm reforme esențiale în domeniul economic, al justiției și în lupta împotriva corupției, pentru a asigura un viitor prosper și sigur pentru toți cetățenii noștri. Sprijinul SUA rămâne crucial pentru atingerea acestor obiective ambițioase”.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, susține că noile echipamente procurate vor ajuta la gestionarea eficientă a rezervelor de energie și a fluctuațiilor cererii, vor integra energia din surse regenerabile pentru a permite menținerea frecvenței în rețea, atunci când consumul crește, inclusiv noaptea.