Judecătoria Criuleni dorește să obțină statutul de instanță model, iar pentru asta a formulat o scrisoare de intenție, ca răspuns la apelul echipei Proiectului USAID „Instanțe Judecătorești Model”.
Proiectul menționat este o inițiativă finanțată de USAID, care urmărește scopul de a crește eficiența și eficacitatea instanțelor judecătorești din Republica Moldova prin implementarea strategiilor noi de administrare a instanțelor judecătorești, digitalizarea activității instanțelor judecătorești și consolidarea capacităților de comunicare a sistemului judecătoresc. Asistența oferită judecătoriilor selectate prin intermediul Proiectului „Instanțe Judecătorești Model” va include următoarele măsuri, fără a se limita la:
– îmbunătățirea performanței instanțelor judecătorești prin adoptarea unui proces de planificare strategică bazat pe tehnici de gestionare a calității și pe necesitățile justițiabililor, ale judecătorilor și ale personalului instanțelor de judecată;
– evaluarea periodică a necesităților justițiabililor,
– punerea la dispoziția publicului a informațiilor generale despre serviciile oferite de instanțele de judecată și modalitățile de accesare a informațiilor despre dosare;
– dezvoltarea inițiativelor de informare a cetățenilor și de sporire a gradului de educație juridică în rândul cetățenilor;
– dezvoltarea sistemelor dezvoltare profesională ale judecătorilor și personalului instanțelor de judecată;
– dezvoltarea și utilizarea sistemelor online pentru îmbunătățirea gestionării dosarelor și a serviciilor.
Selectarea judecătoriilor va fi efectuată de o Comisie de selecție instituită în cadrul Proiectului. Judecătoriile solicitante vor fi evaluate în baza motivației și viziunii conducerii judecătoriei, a performanței judecătoriei și a infrastructurii judecătoriei, în conformitate cu procedura de selectare a judecătoriilor-model.
Dorința de schimbare și progres este împărtășită de către toți angajații instanței. Fiecare din ei este gată să-și aducă aportul în implicarea spre îmbunătățirea calității serviciilor.
Anterior, Proiectul a acordat asistență Judecătoriilor Bălți, Ungheni și Edineț, în urma căreia, judecătoriile supra numite au obținut statutul de judecătorii-model în diferite domenii de excelență judecătorească.
Cristina Stavila, șefă serviciului generalizare, sistematizare, monitorizare a practicii judiciare și relații publice a Judecătoriei Criuleni