Est-CurierPolitic

„Promo-Lex”: implicarea președintei și prim-ministrului în campanie electorală nu asigură egalitatea șanselor concurenților electorali

Astăzi Asociația Obștească „Promo-Lex” a publicat cel de-al cincilea Raport al misiunii de observare a alegerilor locale, în care este vizată perioada 8-16 noiembrie 2023, adică perioada premergătoare turului doi de scrutin. Raportul a foct prezentat într-o conferință de presă de către Nicolae Panfil, coordonator de program în cadrul Asociației Obștești „Promo-Lex”. 

Portrivit observatorilor, constatările și tendințele principale din raport se referă la prestația organelor electorale, examinarea con

testațiilor și sesizărilor, activitățile de campanie ale concurenților și la raportarea financiară a acestora. De asemenea, sunt prezentate rezultatele monitorizării discursului de ură.

„Promo-Lex” s-a refierit, întâi de toate, la dispoziția CSE prin care candidații unui partid au fost eliminați din cursă. „În această cauză, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată chiar de o autoritate a puterii executive (Comisia pentru Situații Excepționale), care îi solicită Curții să verifice constituționalitatea unei norme adoptate de puterea legislativă. Excepția nu poate fi utilizată de o autoritate publică pentru a anihila un act normativ adoptat de o altă autoritate publică. Pentru asemenea situații, autoritățile care posedă prerogativa sesizării Curții Constituționale (inclusiv Guvernul, ministrul justiției), îi pot solicita Curții să exercite controlul de constituționalitate al actelor normative.”sespune în raport. – „Fără a nega eventualele riscuri și pericole grave la adresa securității naționale, MO Promo-LEX observă că exercitarea controlului de legalitate a dispoziției CSE, pare să fie tergiversată în mod intenționat de către Prim-ministru, prin ridicarea excepției de neconstituționalitate în privința unei norme pe care a propus-o Guvernul și a aprobat-o Parlamentul cu mai puțin de un an jumătate în urmă. Amintim că în rapoartele precedente de observare a alegerilor am recomandat CSE să se abțină de la intervențiile în organizarea și desfășurarea procesului electoral, precedentele de implicare a executivului fiind periculoase.”

 Cu referire la contestațiile electorale, „Promo-Lex” raportează că în perioada 5 – 15 noiembrie în cadrul organelor electorale au fost depuse cel puțin 150 contestații și sesizări, în care se contestă sau sesizează organele electorale despre pretinse încălcări ale cadrului legal, sau se solicită revizuirea sau suspendarea actelor administrative cu privire la aceste încălcări. La consiliile electorale de circumscripție de nivelul I au fost depuse cel puțin 16 contestații, sesizări și cereri. Majoritatea contestatarilor au formulat obiecții împotriva acțiunilor și actelor organelor electorale de numărare și totalizare a voturilor, de încălcare a dreptului de a fi ales, prin aplicarea ștampilei „Retras”, fără să existe un act administrativ individual. Pronunțându-se asupra contestațiilor, organele electorale au declarat inadmisibile cel puțin opt dintre acestea, și au remis spre examinare conform competenței cel puțin trei.

În cadrul consiliilor electorale de circumscripție de nivelul II au fost depuse cel puțin 79 contestații și sesizări. Cel puțin 41 de contestații au fost declarate inadmisibile, deoarece au fost depuse de „subiecți care nu sunt abilitați cu dreptul înaintării contestațiilor în materie electorală”, acestea fiind depuse de candidați Partidului Șansă (PȘ), a căror înregistrare a fost anulată cu doar două zile înainte de ziua alegerilor. În contextul în care litigiul inițiat la 4 noiembrie de PȘ împotriva Comisiei Situații Excepționale (privind anularea înregistrării candidaților desemnați de această formațiune) nu are o decizie definitivă, organele electorale sunt puse în situația de a face față unui volum mare de contestații, care vizează dispoziția respectivă a CSE.

În acest sens, Misiunea de observare Promo-Lex consideră că instanțele de judecată trebuie să soluționeze în termenele prevăzute de Codul electoral litigiul respectiv, deoarece Dispoziția nr. 93 din 3 noiembrie a influențat desfășurarea alegerilor din 5 noiembrie 2023. Mai mult, soluționarea litigiului respectiv este absolut necesară în contextul confirmării/infirmării legalității alegerilor și validării mandatelor.

La Comisia Electorală Centrală au fost depuse cel puțin 55 contestații și cereri prealabile. MO „Promo-Lex” indică asupra faptului că nu toate cererile prealabaile și contestațiile au fost publicate de către CEC, chiar dacă autoritatea electorală a pronunțat hotărâri asupra lor. „Unele contestații nu sunt publicate integral, anexele unora dintre acestea fiind ascunse. Nu este clar motivul ascunderii conținutului anexelor, în contextul în care acestea conțin copiile proceselor-verbale de numărare a voturilor14, și nu cuprind date cu caracter personal” – se spune în raport. 

Cu referire la prestația candidaților în campania electorală, MO Promo-Lex relevă cele mai multe activități de promovare în perioada monitorizată, au realizat reprezentanții PAS (23 la număr), urmați de candidații PSRM (7 activități), PN (7), MAN (5). Tipul de publicitate cel mai des utilizat de unii concurenții sunt postări sponsorizate pe rețelele de socializare. O parte din concurenți au recurs la corturi, pliante, ziare, veste, genți, chipiuri, spoturi video.

În perioada monitorizată, Promo-LEX a constatat 19 cazuri ce pot fi calificate drept utilizare abuzivă a resurselor administrative, după cum urmează: – implicarea președintei Republicii Moldova în alegerile locale generale – 3 cazuri (PAS).

La 12 și 14 noiembrie 2023, președinta Republicii Moldova, care deși nu este membră a partidului PAS, a avut întâlniri cu cetățenii din Ungheni, Călărași și com. Trușeni, Chișinău, iar observatorii au constatat că în aceste localități/raioane PAS are în continuare un număr semnificativ de candidați care vor participa în cel de al doilea tur de scrutin. Potrivit informațiilor existente în spațiul public, în cadrul întrunirilor s-a accentuat necesitatea construirii satelor europene, orașelor europene și raioanelor europene. De asemenea, a fost menționat despre dezvoltarea localităților prin intermediul programului ”Satul European”. Promo-Lex constată că „în campania electorală a alegerilor locale generale, PAS a utilizat sloganul ”Echipa PAS/Echipa Europa”, iar programele ”Satul European” și ”Satul European Expres” au fost utilizate pentru promovarea candidaților PAS. „Astfel, constatăm că în cazul mun. Ungheni, PAS are cei mai mulți candidați care au trecut în cel de-al doilea tur (a se vedea graficul nr. 2). În plus, în or. Ungheni și în or. Călărași nu au fost aleși primarii din primul tur, candidații PAS trecând în cel de-al doilea tur de scrutin. De asemenea, în com. Trușeni, mun. Chișinău, candidatul PAS a trecut în cel de-al doilea tur de scrutin”, se arată în raport.

O altă dovadă de utilizare a resurselor administrative ar fi și implicarea în activitățile de campanie a persoanelor care dețin funcții publice – 16 cazuri (PAS). În perioada de referință, au fost observate cel puțin 9 cazuri în care Dorin Recean, Prim-Ministrul Republicii Moldova, a participat la întrunirile electorale în susținerea candidaților PAS în vederea promovării acestora în alegeri. Dorin Recean apare în calitatea sa de prim-ministru, în 5 spoturi electorale pentru promovarea candidaților PAS. În aceeași perioadă și Andrei Spînu, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a făcut agitație pentru candidații PAS în cadrul a cel puțin 2 întruniri electorale, organizate în localități din Rezina și Criuleni. În opinia Promo-LEX, implicarea președintei și a persoanelor care dețin funcții publice în activitățile de campanie electorală nu asigură egalitatea șanselor concurenților electorali din moment ce implicarea acestora în campanie încalcă principiul separării clare între stat și partidele politice”, au mai observat observatorii Promo-Lex.

Raportul integral poate fi consultat pe pagina web promolex.md. 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button