Sportiv

FOTO//Campionatul de fotbal 2023 a luat sfârșit, dar urmează Super-Cupa

Duminică, 22 octombrie, la Criuleni s-a jucat meciul final din campionatul raionului a fotbal.
Bătălia fotbalistică s-a dat între echipele satelor Corjova și Dubăsarii Vechi. Au câștigat cei din „Haiduc” Dubăsarii Vechi, și a fost desemnată echipa câștigătoare a Cupei raionului la Fotbal, ediția 2023.

Premiile și cadourile au fost înmânate de către Vitalie Onică, președintele Asociației Raionale de Fotbal Criuleni, Nicolae Grati, președintele raionului, Sergiu Cleșcenco, antrenorul selecționatei RM de fotbal, Ion Poalelungi, delegatul Federației Moldovenești de Fotbal.

Deci, clasamentul s-a definitivat în felul următor:
Locul I în campionat – „Nistru” Boșcana, cupa. Medalii pentru fiecare jucător, prima bănească de 20 de mii de lei. Cel mai bun jucător – Stropșa Victor.

Victor Stropșa de la FC Nistru Boșcana

Locul II – echipa „Olimpic” Pașcani, medalii, diploma, o primă bănească de 15 mii de lei, cel mai bun jucător – Marin Hacina.

FC Olimpic Pașcani

Locul III – echipa „Haiduc” Dubăsarii Vechi, diplomă, medalii, un set de mingi și o primă de 10 mii de lei. Cel mai bun jucător – Ilie Bostan.
„Haiduc” Dubăsarii Vechi – câștigătoarea Cupei raionului la Fotbal, ediția 2023, plus o primă de 10 mii de lei.

FC Haiduc Dubăsarii Vechi

Finalistă – „Eclipsa” Corjova, apreciată și cu o primă de 6 mii de lei, pe lângă celelalte cadouri și însemne.
Fiecare echipă care a participat la campionat a fost răsplătită pentru efort cu seturi de mingi. Cadouri simbolice au primit și cei mai buni jucători din fiecare echipă ce a rămas fără loc pe podium.

FC Eclipsa Corjova

Cel mai bun jucător al echipei „Real Succes” Hârtopul Mare – Gheorghe Cotruță; Ghenadie Maruseac – cel mai bun jucător din „Sparta” Cimișeni; cel mai bun jucător din „Vis” Bălăbănești – Ojog Tudor; FC Onițcani, cel mai bun – Popov Nicanor; Reuleț Alexandru cel mai bun din „Eclipsa” Corjova. Diploma echipei „Tiras” Criuleni a fost înmânată de către cocitadinul lor, Serghei Cleșcenco, iar cel mai bun jucător a fost declarat Godoroja Gabriel.

Cel mai bun antrenor a fost numit Dumitru Minciună pentru calificarea selecționatei raionului în play-off.
Pavel Guzun, unul dintre angajații Stadionului raional din Criuleni, s-a învrednicit de un premiu special de la Asociația raională de Fotbal Criuleni, pentru că, vorba lui Vitalie Onică, „a muncit toată vara și a făcut o bijuterie din acest teren de fotbal”.

Pavel Guzun, unul dintre angajații Stadionului raional din Criuleni

Campionatul a luat sfârșit, iar pasiunea microbiștilor continuă să fie alimentată de următoarea intrigă: „Haiduc” Dubăsarii Vechi și „Nistru” Boșcana vor disputa Super-Cupa, duminica, 29 octombrie, la ora 11:00. Locația e aceeași – stadionul din or. Criuleni.

Vezi premierea echipelor și Cei mai buni jucători desemnați la finalul Campionatului criulenean de fotbal 2022

Ojog Tudor de la FC Vis Bălăbănești
Popov Nicanor de la FC Onițcani

 

Info E.C

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button