Vinerea trecută INPS a transmis un sms către 169.000 de gospodării prin care le avertizează că plata ”venitului pentru cetățenie” se încheie de la 1 august 2023. Durata acestei alocații pentru anul 2023 a fost redusă la 7 luni.
Decizia a trezit revolte mai ales Sudul Italiei, considerat în mod tradiţional cea mai săracă regiune a ţării. Sindicatele şi activiştii sociali au făcut apel la proteste împotriva tăierilor de beneficii. În unele oraşe din sudul Italiei au fost organizate proteste în faţa sediilor agenţiei de prestaţii sociale INPS. În Sicilia, în municipalitatea Terrasini, un şomer şi-a manifestat l nemulţumirea pătrunzând în biroul primarului, turnând petrol şi ameninţând că va da foc, dar a fost oprit. Schimbarea nu e agreată nici de opoziție, deputata social-democrată Elly Schlein a calificat tăierile drept “brutale”, iar criticii au atenţionat împotriva unei “catastrofe sociale”.
Concomitent cu închiderea instrumentului de sprijinire a veniturilor pentru grupurile sociale cele mai defavorizate – lansat în martie 2019 – guvernul Giorgia Meloni a introdus o serie de măsuri alternative: de la alocația de includere până la cursuri de formare profesională. Pentru a contracara inflația și pentru a-i ajuta pe cei mai nevoiași, a fost activat și cardul „Dedicat ție” destinat achizițiilor de alimente, comunică agi.it
Indemnizația de includere va fi recunoscută începând cu 1 ianuarie 2024 ca măsură de sprijin economic, sub rezerva deținerii cerințelor de rezidență, cetățenie și ședere, pe baza ISEE, a situației de venit a beneficiarului și a unității sale familiale și a alegerii acestora o unei modalități personalizate de activare și incluziune socială și profesională. Cuantumul indemnizației este alcătuit dintr-un supliment de venit de până la 6.000 euro pe an, care se ridică până la 7.560 dacă nucleul familial este format din persoane în vârstă de 67 ani+ sau alți membri ai familiei în stare gravă sau dependente financiar.
La această sumă se poate adăuga o contribuție pentru închirierea proprietății de reședință până la maximum 3.360 de euro pe an. Prestația se plătește lunar pe o perioadă neîntreruptă care nu depășește 18 luni și poate fi reînnoită, după o suspendare de o lună, pentru încă 12 luni.
Cardul „dedicat ție” vizează 1,3 milioane de familii, care au probleme la achiziționarea produselor.
Legea bugetului 2023 a instituit și un fond pentru achiziționarea de alimente de bază de către persoanele care dețin un ISEE(venit total pe gospodărie) care nu depășește 15.000 de euro. Măsura prevede o contribuție economică unică pe gospodărie de 382,50 euro, plătită prin cardul de solidaritate pentru achiziționarea produselor de primă necesitate, un card de plată electronic, preplătit și reîncărcabil. Cardul, emis de Poste Italiane prin Postepay, este personal și va fi operațional din iulie 2023. Beneficiarii sunt identificați conform procedurilor prevăzute în decretul interministerial din 18 aprilie 2023. Ministerul Agriculturii , Siguranță Alimentară și Silvicultură a încheiat acorduri cu unități comerciale, aparținând distribuției pe scară largă și nu numai, pentru aplicarea unei reduceri suplimentare de 15% în favoarea deținătorilor de carduri.
Astfel persoanele cu dizabilități severe, familiile cu copii minori și pensionarii de la 65+ ani sunt categoriile prioritare pentru susținerea statului .