Internațional

Revenirea în familia UE nu va depinde de regiunea transnistreană

Moldova de care până nu demult se auzea preponderent datorită statisticilor sumbre, gen cel mai mult consum de alcool, trafic de persoane, droguri, a ajuns să fie gazdă a peste 50 de înalți oficiali europeni. Aceștia au avut curajul să vină în ”cea mai săracă țară din Europa”, într-o suburbie, Bulboaca, și să descopere că suntem demni de statutul de țară europeană. În ultimii treizeci de ani nu am avut decât conducători obedienți Moscovei, care nu au încercat să arate și altă cale de dezvoltare pentru cetățenii Republicii Moldova și mulți au găsit-o singuri, stabilindu-se în țările UE și chiar în SUA, Canada. 

La 1 iunie 2023 oficialii UE nu ne-au ținut în anticameră, ci ne-au onorat cu prezența lor la noi acasă pentru că e vorba de securitate, stabilitate și reziliența energetică, probleme de interes comun.

– Europa s-a întemeiat pe ideea că oamenii sunt liberi și egali. Suntem aici pentru a reaminti că nu vom permite ca aceste principii să fie contestate sau distruse de cei care cred că ne pot întoarce în cei mai dificili ani ai secolului trecut. Susținem calea pe care Ucraina, Moldova, Georgia, o aleg și munca lor pentru aderarea la UE. Asta nu înseamnă extinderea UE, ci revenirea în hotarele ei – a spus premierul Italiei, Giorgia Meloni, la Summit-ul CPE. 

Pentru cei care văd RMN ca un impediment al integrării europene Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, spunea că problema legată de regiunea transnistreană nu poate bloca parcursul european al țării.  

Sper că prezența de aici, la granița cu Ucraina, a multor lideri va transmite un mesaj puternic. Este important ca acest mesaj să ajungă la Rusia. Putin a exclus Rusia din comunitate prin acțiunile în Ucraina. Trebuie să conectăm mai bine oamenii din Comunitatea Politică Europeană, să consolidăm securitatea. Sunt cuvinte cheie ale acestui summit. Perspectiva de aderare a Republicii Moldova există deja. Ieri a avut loc un concert în care a fost audiat imnul european. Moldova are statutul de țară candidat. Pentru unele țări acest lucru e imposibil. Acum Moldova trebuie să facă reforme și gata. Republica Moldova decide în mod independent ce e cu Transnistria. Cipru la fel avea o problemă cu o regiune separată, dar a reușit. Transnistria nu e o problemă pentru procesul de integrare a Republica Moldova în Uniunea Europeană – a declarat Josep Fontelles Borrell.

Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat în 2022, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul a discuta și a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică. Primul Summit a  avut loc în Cehia.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button