Vineri, 28 octombrie, cetățenii satului Ustia au fost chemați la Casa de cultură să discute propuneri despre cum să gestioneze mai bine deșeurile în localitatea lor. Audierile publice au avut scopul de a consulta sătenii privind problemele în acest domeniu, ca ulterior propunerile lor să fie luate în considerare la adoptarea de către consiliul sătesc a regulamentului care va sta la baza serviciului e evacuare a deșeurilor.
Descriind starea actuală a procesului de colectare și evacuare a gunoiului din Ustia, autorul politicii discutate, Stanislav Ghilețchi, expert în cadrul IPRE (Institutul pentru politici și reforme europene), menționa că din datele prezentate de autoritatea publică, în 2021, cam 68% din cetățeni NU erau abonați la serviciul public de evacuare a gunoiului, respectiv, plăteau pentru serviiul dat doar 375 de gospodării din 1189, câte cunt în localitate. În anul 2022 situația s-a schimbat un pic, zice primarul Maxim Verdeș, și deja cam 40% dintre gospodari acceptă să dea bani pentru ordonarea gunoiului. În ultimii 4 ani, în sat de aplică un tarif de 25 de lei pe lună pentru o persoană fizică și 50 de lei pe lună pentru persoana juridică. Primăria aplică și o taxă de salubrizare care este de 12 lei pe an de la fiecare locuitor. Chiar și așa, începând cu anul 2018, veniturile întreprinderii municipale, care gestionează mai multe servicii în sat, inclusiv evacuarea gunoiului, au scăzut constant, întreprinderea înregistrând permanent pierderi.
Expertul care a prezentat studiul bazat pe realitatea locală și pe experiența mai multor localități, a spus că ustienii vor avea de ales, împreună cu consiliul local, una din soluții: fie acceptă starea de lucruri actuală și merg pe înăsprirea amenzilor pentru depozitarea ilegală a gunoiului, fie acceptă înlocuirea plății pentru evacuarea deșeurilor cu taxa de salubrizare, și în așa fel plata pentru gunoi devine obligatorie pentru toți cetățenii. În al doilea caz, nu va mai avea fiecare gospodărie contract cu întreprinderea municipală, dar primăria își va asuma responsabilitatea să încheie un contract, în numele cetățenilor, pentru gestionarea gunoiului, fie cu întreprinderea municipală, fie cu altă întreprindere specializată.
Autorii politicii puse în discuție la Ustia așteaptă ca în următorii trei ani numărul de populație care va folosi serviciul de evacuare a gunoiului să crească până la aproximativ 80%. Un alt obiectiv este crearea condițiilor pentru colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile, informarea populației despre beneficiile selectării, stabilirea unor relații cu întreprinderile specializate pe colectarea deșeurilor reciclabile.
”Vrei – nu vrei, de taxă nu scapă nimeni! Vom pregăti regulamentul și îl vom pune în discuție la finele anului curent, ca să avem în anul viitor un punct de pornire spre un serviciu durabil. Acum, consiliul local dotează anual serviciul de evacuare a gunoiului cu aproximativ 50 de mii de lei. Acești bani întreprinderea i-ar putea colecta, dacă cât mai mulți cetățeni vor plăti pentru evacuarea gunoiului. Toți nu e posibil, or, cam 10% din locuitori sunt plecați peste hotare. Pentru ei va trebui să ne gândim la o derogare de la regulament, ca să nu fie nevoiți să achite, atâta timp cât lipsesc de acasă, dacă vor notifica primăria despre plecare” – spunea primarul Maxim Verdeș.
Locuitorii satului care au fost interesați să discute problema, au mai spus că ar fi nevoie de a îngrădi actuala gunoiște, ca să nu aibă acces la ea oricine, mai cu seamă cei care nu contribuie prin plata serviciului de evacuare.
”Prin ce se deosebește CO2-ul emis de frunzele arse de CO2 -ul emis de sobe? Eu îmi ard frunzele la mine în hărman, nu în drum!” – intreba Vera Panfilii, cu referire la amenzile puse cetăpățenilor care ard vegetația. Femeia a primit răspuns de la Stanislav Ghilețchi, că deosebirea nu e mare, dar transformarea frunzelor în compost contribuie la reducerea emisiilor de CO2, or, nu poate omenirea să le elimine definitiv, dar poate recuce cantitatea emisiilor. În context, Vitalie Chirilov, inspector al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, a amintit, că amenda pentru arderea deșeurilor vegetale e de 10 mii de lei, iar fumul nu știe că hărmanul are gard, respectiv, deranjază tot satul.
La finalul discuțiilor sătenii au mai spus ideile lor despre mărimea taxei lunare de salubrizare, care ar fi normală între 10-12 lei lunar per persoană (să se discute și înlesniri), despre numărul de rate anuale în care va fi plătită și despre experiența altor sate, cum ar fi Cocieri, Molovata, de gestionare a gunoiului. Decizia despre ce fel de model vor alege pentru Ustia, rămâne la discrteția consiliului sătesc, care are un studiu la mână și calcule. Studiul arată, că înlocuirea plății pentru evacuarea deșeurilor cu taxa de salubrizare ar crește veniturile întreprinderii de aproximativ trei ori, și impactul în comunitate ar fi mai simțitor.
S. Cernov
Imagini de la audieri publice