Social

3,5 milioane de lei ar constitui finanțarea săptămânală a protestatarilor din Chișinău

Procurorii urmăresc mișcarea pungilor cu bani din lagărul protestatarilor

 Ieri, 19 octombrie începând cu ora 23.00, o echipă de trei procurori din Procuratura Anticorupție, și mai mulți ofițeri CNA, PA și SIS au efectuat urmărire vizuală pentru a documenta distribuirea banilor de către persoanele suspectate în distribuirea de numerar în toată țara.

  La aproximativ ora 5.00 dimineața, o persoană a fost identificată cu o geantă, care a părăsit  orașul Chișinău și s-a deplasat spre nordul țării.  În jurul orei 7 dimineața, persoana a fost reținută în flagrant în timp ce transmitea bani unui  lider al organizației teritoriale raionale al P.P. Șor.

În cursul zilei au fost efectuate  55 de percheziții  la domicilii și mijloace de transport ale mai multor persoane suspectate, care, în acest moment, mai sunt în derulare.

Despre aceasta a comunicat astăzi, 20 octombrie 2022, în cadrul unui briefing de presă, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin amintind despre faptul că acțiunile de urmărire penală efectuate de Centrul Național Anticorupție,  în care sunt investigate acțiunile pretins ilegale de finanțare ilegală a Partid Politic „Șor” continuă.

Aceste măsuri autorizate de inspectorii de instrucție au inclus interceptări telefonice, care au surprins conversații între persoanele responsabile de distribuirea banilor și persoane care au acceptat acești bani pentru a plăti activitățile protestatarilor și alte cheltuieli ale partidului Șor, în teritorii, în întreaga țară. A fost și documentare video. Grupul de urmărire penală a audiat mai multe persoane, unii dintre ei au cooperat pentru a identifica această distribuție de numerar.

În baza probelor acumulate, Procuratura Anticorupție și organele de urmărire penală au identificat modalitatea de transmitere a banilor de către grupul organizat în vederea finanțării partidului politic Șor și, în special, pentru acoperirea cheltuielilor de transportare, și de  participare a persoanelor organizate la protestele.

  • Din mai multe locații au fost ridicate aproximativ 20 pungi negre cu același emblemă. Pungile au o etichetă albă lipită pe ele cu cuvinte scrise de mână, care sunt nume de raioane. În total, estimăm că, astăzi, s-au ridicat aproximativ 3,5 milioane de lei în astfel de pungi. Ca și exemplu, într-o pungă neagră cu cuvântul CĂLĂRAȘI am depistat suma de 25.600 lei. Sumele ridicate, astăzi, includ lei și dolari. Urmărirea penală a documentat aceeași metodă de distribuție a banilor  și în săptămânile anterioare, prin urmare, credem că această sumă de bani, 3,5 milioane de lei, reprezintă cheltuieli săptămânale. Până la această oră au fost reținute  aproximativ 24 persoane, urmărirea penală continuă.- a comunicat Veronica Dragălin.
  • Acțiunile de urmărire penală sunt efectuate cu respectarea tuturor drepturilor persoanelor și prezumției nevinovăției – a declarat Veronica Dragălin.- Vă asigur că fiecare procuror din cauză ia o decizie privind măsurile preventive pe baza probelor din cauză și pe baza legii. În cele din urmă, decizia despre o anumită măsură preventivă este  luată de judecătorul de instrucție. În cazul în care procurorul de caz nu este de acord cu o hotărâre judecătorească, avem opțiunea de a depune recurs la Curtea de Apel. Avem încredere că judecătorii iau deciziile în mod corect, ținând cont de argumentele ambelor părți, de dovezi și de respectul pentru lege.

Imediat după briefing-ul respectiv, Partidul Șor a emis o declarație prin care zice că: ”acuzațiile formulate astăzi de către șeful Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în cadrul unui briefing de presă, fac parte din vechiul plan al actualei guvernări de a pune presiune asupra Partidului „ȘOR” și de a împiedica organizarea protestelor împotriva regimului PAS. Suntem siguri că această așa-numită operațiune specială are un scop foarte bine determinat și anume de a-i descuraja pe oameni să vină la protestul de duminică, 23 octombrie.” și invocă că, până la ora difuzării comunicatului, avocații nu au putut lua legătura cu persoanele reținute. Acest fapt reprezintă o încălcare gravă a drepturilor la apărare acestor persoane.

Sergiu Litvinenco, ministrul justiției reiterează:Finanţarea din bani murdari, furaţi de la cetăţeni, a activităţilor politice stă la temelia corupţiei mari. Nu vom putea avea niciodată o societate liberă şi prosperă, dacă vom lăsa hoţii să scape de justiţie. Am luptat cu hoţii să-i scoatem din politică şi vom duce această misiune până la capăt. Totuși, trebuie să înțelegem cu toții că justiţia adevărată nu se face repede, cu emoţii și prin sfidarea procedurilor, ci cu răbdare şi rațiune, deoarece procedurile în democraţie sunt garantul legalităţii”.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat că mâine va veni cu un alt comunicat despre rezultatele acțiunilor de azi.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button