FinanțeSocial

”Vatra Morilor”, ”Gradina Bunătăților” și ”Farmecul Nistrului” au încă o șansă să dezvolte comunitățile pe care le reprezintă după cum își doresc

Cca 5% din FNDAMR au fost prevăzuți anul acesta pentru realizarea Programului Național LEADER. 40 Grupuri de Acțiune Locală au prezentat proiecte și au sperat să obțină finanțare de până la șase milioane lei pentru activități desfășurate pe parcursul anilor 2022-2023.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a aprobat pentru finanțare, în limita disponibilă, 37 grupuri de acțiune locală cu suma totală de 173 600 000 lei pentru perioada anilor 2022-2023, respectiv, a câte 86 800 000 lei pentru fiecare an calendaristic. Printre cei selectați sunt GAL-urile ”Vatra Morilor”, ”Gradina Bunătăților” și ”Farmecul Nistrului”, care urmează să lanseze apelurile locale de depunere a cererilor de finanțare a proiectelor investiționale pe teritoriile rurale acoperite de acestea. În rezultat, grupurile de acțiune locală vor selecta pentru finanțare proiecte din sectoarele public, antreprenorial și civic, care vor fi evaluate în final de către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură și finanțate.

Cea mai mare finanțare dintre cele trei GAL-uri a obținut-o ”Grădina Bunătăților” – cinci milioane lei pentru perioada de 2 ani.
Constantin Macarenco președinte GAL „Grădina Bunătăților” spune că: ”Grupul de Acțiune Locală e la început de cale, e o nouă experiență, care vine să contribuie la dezvoltarea a patru sate: Dubăsarii Vechi, Delacău, Puhăceni, Șerpeni. Vom anunța concurs de proiecte și sperăm că atât persoanele fizice, instituțiile publice și agenții economici din teritoriu vor veni cu inițiative, proiecte. Consiliul de administrare din componența căruia fac parte nouă persoane vor examina propunerile și vor prezenta ideile selectate pentru evaluare la finanțatori. Credem că vom reuși să valorificăm bugetul aprobat pentru anul curent, căci mizăm pe activismul și interesul localnicilor de a dezvolta afaceri și condiția de a asigura contribuție de 40 la sută din valoarea proiectului nu va fi un impediment.”

GAL „Farmecul Nistrului” misiunea căruia constă în dezvoltarea durabilă a teritoriului său prin atragerea investițiilor pentru îmbunătățirea infrastructurii, susținerea antreprenoriatului local, încurajarea parteneriatelor, promovarea turismului, tradițiilor, valorificarea patrimoniului natural și a produselor locale are la dispoziție 2.021.75 lei pentru a susține proiectele locale în 2022-2023. Directoarea Rodica Buzilă zice că a început deja informarea cetățenilor din Corjova, Cocieri, Molovata Nouă, Molovata, Oxentea, Marcăuți, Holercani și Ustia despre această oportunitate și astfel va motiva cetățenii din teritoriul GAL ”Farmecul Nistrului” să aplice la programele de granturi, ce vor fi anunțate ca să contribuie fiecare la dezvoltarea satelor.

Cetățenii din com. Boșcana (s. Boșcana, s. Mărdăreuca), com. Hîrtopul Mare (s. Hîrtopul Mare, s. Hîrtopul Mic), com. Miclești (s. Miclești, s. Stețcani), s. Ișnovăț, s. Izbiște deja pot răspunde la Apelul de finanțare pentru antreprenori, autorități publice locale și organizații non-guvernamentale anunțat de Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Vatra Morilor”. Anastasia Funica, director executiv solicitată de ”E.C.” a comunicat că mărimea granturilor nerambursabile ce ar putea fi oferite de către GAL variază de la 20.000 lei la 80.000 lei.
În cadrul adunărilor de constituire a GAL-ului am stabilit următoarele priorități dezvoltarea mediului antreprenorial și susținerea inovării în afaceri, protecția mediului înconjurător, dezvoltarea durabilă a teritoriului și orice idee ce poate contribui la realizarea lor este binevenită. E mult de lucru, admitem că va fi dificil pentru unii aplicanți să delimiteze cerințele finanțatorilor, dar vom desfășura campanii intense de informare ca să-i ajutăm – zice Anastasia Funica – Apelul lansat de Asociația GAL „Vatra Morilor” este co-finanțat de către USAID și Polish AID în cadrul Fondului de Dezvoltare – Inception Fund al proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală”, implimentat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova. Partener strategic – Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.”

E. Chiriac

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button