Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” din Bălți a obținut în acest an recolte chiar și de peste nouă tone de grâu la hectar în cadrul unei cercetări efectuate pe loturile sale experimentale împreună cu Universitatea Tehnică din München (Germania).
Boris Boincean, directorul interimar al Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia” comunică despre studiul efectuat asupra șapte soiuri și un hibrid, cultivate în asolament. Au fost aplicate îngrășăminte minerale și organice. Cele șase câmpuri au fost irigare prin aspersiune în două reprize: imediat după semănat și în faza vegetației de primăvară cu norma de irigare de 600 m3/ha în ambele cazuri.
Cea mai mare productivitate, de 9,09 t/ha, a înregistrat soiul Meleag, creat de ICCC „Selecția”. Acesta a fost urmat de Kuialnik și Pisanca, care au avut un randament de 8,71 și, respectiv, 8,44 t/ha. Recoltele obținute de la celelalte soiuri incluse în cercetare au fost: Ursita – 7,94, Kometus – 7,76, Talisman – 7,58 și Akteur – 6,88 t/ha. Producția hibridului de origine germană „Hybery F1” în condițiile din stepa Bălțiului a constituit 7,98 t/ha.
De menționat că în condițiile prielnice ale anului trecut, recolta medie de grâu obținută de producătorii agricoli din țara noastră a fost de 4,5 t/ha.
Scopul cercetării a fost de a evalua comportamentul și productivitatea diferitor soiuri și hibrizi de grâu de toamnă de origine autohtonă și din Germania, România și Ucraina, cultivate în corespundere cu recomandările tehnologice și cu folosirea irigării.
Cercetarea a urmărit și evidențierea avantajelor și dezavantajelor soiurilor și hibrizilor testați pentru a fi aduse la cunoștința producătorilor și luate în considerare la producere. Boris Boincean, solicitat de ”Est-Curier” spune că ”Selecția” dispune deja de o cantitate suficientă de grâu soiul ”Meleag” pe care îl poate livra producătorilor autohtoni.
Cheia succesului, însă, se ascunde în detalii și plugarilor începători le recomandă să se consulte cu specialiștii și să ia în considerație culturile premergătoare benefice: borceacul, măzărichea, lucerna anul trei, după prima coasă, mazărea verde. Termenii optimi pentru semănat depind de condițiile climaterice. Se seamănă patru milioane boabe germinate la hectar când temperatura medie pe parcursul a trei zile timp de 24 ore e sub 15 grade Celsius.