Sănătate

Spitalul din Criuleni – trambulină pentru tinerii specialiști

Vin bani direcționați pentru îngrijiri paliative.

Membrii Consiliului de  Administrare al IMSP Spitalul raional Criuleni s-au întrunit, după o pauză, în ședință pentru a discuta activitatea instituției și a aproba rapoartele financiare pentru 2021 și prima jumătate a anului 2022. Moderator a fost reprezentantul fondatorului (Consiliul raional Criuleni) în persoana lui Pavel Spînu, președintele raionului Criuleni.

Directorul interimar al instituției, dl Sergiu Halipli, a relatat că de la 1 iulie 2022 statele de personal nu se vor schimba, doar că vor fi reduse două unități: cea de curier și cea de lucrător auxiliar. În rest, 358 de persoane vor munci pentru a restabili sănătatea locuitorilor raioanelor Criuleni și Dubăsari. Din 2022 înstituția va primi bugetare și la un capitol special – pentru îngrijiri paliative. Șefa serviciului economic, Irina Rapeșco, a relatat că reducerea numărului de persoane asigurate se răsfrânge negativ asupra finanțării spitalului, dar, cu toate acestea, în 2021 IMSP Spitalul raional Criuleni a primit calificativul ”foarte bine” pentru managementul instituțional. Veniturile la capitolul asistență spitalicească au fost de 43782 mii lei, iar cheltuielile de 39310 mii lei. 1876 mii au intrat în contul instituției în urma prestării serviciilor cu plată.

La moment nu există restanțe la achitări salariale, iar cele de la începutul anului, condiționate de semnarea tardivă a contractului cu CNAM, au fost remediate. Datoriile față de furnizori tot au acoperire.

Spitalul din Criuleni are 181 de paturi și pe perioada pandemiei a găzduit și secția specializată pentru bolnavii de COVID. Deschiderea secției COVID, după cum declara șefa secției statistică medicală, Irina Guzun, nu a afectat procesul de acordare a asistenței spitalicești pentru alte categorii de pacienți. Cât privește fluctuația de cadre,  Irina Rapeșco a zis că: ”pentru tinerii specialiști, spitalul din Criuleni este o trambulină ca după trei ani, lucrați conform repartizării, să se stabilească în capitală, unde au alte condiții de salarizare și activitate…”

Pavel Spînu, președintele raionului Criuleni, a ascultat după ședință și doleanțele șefilor de secții și a mulțumit lucrătorilor medicali pentru activitate și dăruire.

Părerea pacienților despre activitatea spitalului și recomandările pentru menținerea imaginii acesteia le așteptăm în comentarii.

E. Chiriac

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button