DubăsariEconomic

O inițiativă locală de la Molovata Nouă, premiată de ANOFM

Pentru că şi-a dorit să procure hidrobiciclete, ca să sporească capacitatea afacerii sale de a oferi un agrement mai variat clienţilor, Victoria Musinschi a aplicat în anul 2021 la programul de subvenţionare a creării locurilor de muncă.

În fotografie: Tatiana Iașciuc (stânga) îi înmânează Victoriei Musinschi (dreapta) premiul și diploma oferite de ANOFM în categoria susținerea proiectelor de inițiativă locală

La 18 februarie, în cadrul unui eveniment de premiere a celor mai buni angajatori ai anului 2021, care au colaborat cu subdiviziunile teritoriale de ocupare a forţei de muncă, tânăra antreprenoare, care gestionează o pensiunie turistică din satul Molovata Nouă, r. Dubăsari, s-a învrednicit de titlul „Cel mai Bun Angajator al Anului 2021” în categoria susţinerea proiectelor de iniţiativă locală.

Victoria a fost una din cei 14 angajatori remarcaţi de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), care au aplicat art. 40 din Legea cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă şi asigurarea de şomaj:
– Cu ajutorul acestei subvenţii, noi am reuşit să procurăm 3 hidrobiciclete, pe care să le punem la dispoziţia turiştilor. Condiţia era să aplicăm şi să contribuim cu o co-finanţare la această investiţie. Am procurat aparatele în iulie 2021 și am deschis două locuri de muncă: un instructor și un salvator. În total avem 10 angajați permanenți, vara mai angajăm sezonieri. Mecanismul mi se pare unul clar, dar cred că unor întreprinderi nu le este ușor mai întâi să facă investiția, să procure din banii proprii, pe urmă să primească subvenția. Noi ne-am descurcat, pentru că am avut activitate și venit pe perioada de vară. Nouă ne-au trebuit 125 de mii de lei, dintre care subvenția a constituit 81 de mii, sau 10 salarii medii pe economie. 

Victoria povestește că a aplicat la mai multe proiecte, până acum, ca să-şi dezvolte multilateral pensiunea, inclusiv la digitalizare, eficienţă energetică, renovarea utilajului din restaurant, renovarea terenului de joacă, dotarea serviciului de îngrijire a spațiilor verzi, toate proiecte susținute de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

Pensiunea, aflată pe malul lacului de acumulare Dubăsari, pe parcursul a 8 ani a fost expusă la licitaţie, şi din spusele Victoriei, nimeni nu şi-o dorea. ”Opt ani s-a tot expus la licitație și deși era la un preţ mic, nimeni nu și-o dorea din cauza amplasării – stânga Nistrului. Eu tot încercam să o promovez, le vorbeam cunoștințelor noastre, fiindcă sunt din Molovata-Nouă de baştină. Dar la o cină în familie, veni vorba și cineva a spus într-o glumă „de ce să nu încerci?”. Am împrumutat de la părinți, care au lucrat peste hotare, de la frate, rude, și am cumpărat-o”- povestește Victoria. Pregătrea pentru activitate a unei clădiri care nu a funcționat 8 ani a durat 6 luni.

Întrebată dacă nu-i pare rău de pasul făcut, a spus că nu, doar că e foarte multă muncă şi că trebuie să facă faţă multor provocări.
„Zona în care ne aflăm este prima provocare. Noi suntem deprinşi cu vamă, parom, dar clienţii – nu. Când le spunem că trebuie să treacă prin vamă sau să vină la noi cu bacul, acceptă unul din trei, cerilalți refuză. Cei care au mai fost, revin, în schimb, și acum avem clienții noștri fideli, care ne vizitează și de 10 ori pe an și mai mult. Asta ne ajută – publicitatea de la clientul mulțumit.” – împărtășește antreprenoarea impresiile primei perioade de activitate.

 

Victoria Musinschi, cu două din cele trei hidrobiciclete, procrate în cadrul progmaului.

Ceea ce a reușit la început a fost să valorifice atu-urile cadrului natural în care se află: amplasarea pe malul apei Nistrului, agrementul (amenajarea terenului de joacă pentru copii, terenului de tenis de câmp și de tenis de masă, bazin sub cerul liber cu apă încălzită anul împrejur, excursii cu barca și deja hidrobiciletele. Datorită bazinului exterior cu apă caldă, din spusele Victoriei, au început a veni mai mulți clienți, iar sezonul de plajă începe din martie-aprilie.

Debarcader pentru bicicletele de apă si micile ambarcațiuni .

Tatiana Iaşciuc, şefa Secției Ocuparea Forței de Muncă (SOFM) Dubăsari, care a ghidat 4 antreprenori spre a solicita subvenţia pentru crearea locurilor de muncă, a menţionat că agentul economic aplicant la subvenția pentru crearea locurilor de muncă trebuie să nu aibă datorii faţă de stat şi faţă de salariaţi pe parcursul ultimilor 12 luni. Altă condiţie – investiţia trebuie să corespundă scopurilor subvenţionării – crearea unor locuri de muncă. După realizarea investiției, SOFM verifică raportul de muncă cu persoanele angajate. Agentul economic are obligațiunea de a menține raportul de muncă cu angajatul pe parcursul a 12 luni. Dacă persoana angajată prin acest proiect, peste jumătate de an devine sezonier, angajatorul nu întrerupe, dar suspendă activitatea lui pe o perioadă, după care o reia. Dacă angajatul se eliberează, angajatorul anunță OFM și este direcționat un alt candidat.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button