Dacă aţi auzit azi sirenele pompierilor şi v-aţi gândit că la Criuleni s-a iscat vreun incendiu, aflaţi că aţi greşit.
La data de 11.06.2021 în jurul orei 09:00, întreg efectivul Secţiei Situaţii Excepţionale Criuleni, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliţie Criuleni, au participat la un exercițiu departamental. Locaţia care a fost convenţional în pericol a fost Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități “Alexandra Grajdian” din or.Criuleni.
După cum ne-a informat Vadim Popovici, ofiţer superior al Serviciului Pompieri al Secţiei Situaţii Excepţionale Criuleni, loc. major, exercițiul dat a fost o simulare a declanșării unui cutremur de pământ cu izbucnirea unui incendiu. La aplicaţie au participat 16 angajaţi ai SSE Criuleni și 2 echipaje de poliție din cadrul IP Criuleni în componența a angjaţi, rolul cărora a fost menținerea ordinii publice. Scopul acestui exercițiu este îmbunătățirea procesului de reacţionare operativă la declanșarea situațiilor de urgență și excepționale, salvarea vieților omenești și a bunurilor materiale. Obiectivele exerciţiului sunt evaluarea desfășurării intervenției și ridicarea capacității efectivului de trupă la locul declanșării situațiilor excepționale.
Imagini de la eveniment: