113 obiecte explozive nimicite în luna aprilie

Est-CurierAutor
04.05.2026Data
visibility70
Imagine
Foto: Poliția RM
Distribuie
Intervențiile au avut loc în municipiul Chișinău și în raioanele Anenii Noi, Orhei, Strășeni, Ștefan Vodă, Leova, Criuleni, Dubăsari, Ungheni, Căușeni, Nisporeni, Ialoveni, Fălești și Cimișlia.
Geniștii Armatei Naționale au desfășurat, pe parcursul lunii aprilie, 20 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 113 obiecte explozive în mai multe localități din Republica Moldova.

Potrivit Ministerului Apărării, munițiile descoperite datează din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Acestea au fost găsite, în mare parte, în timpul lucrărilor de construcție și al lucrărilor agricole.

Un caz cu risc sporit a fost înregistrat în localitatea Grădinița, raionul Căușeni, în timpul lucrărilor de reparație a unui drum. Drumarii au solicitat intervenția geniștilor militari, iar în urma cercetării terenului au fost identificate două proiectile de artilerie, de calibrele 105 mm și 45 mm, o mină antitanc TM-46 și două grenade de mână RG-42.

În acest context, autoritățile reamintesc cetățenilor că obiectele suspecte sau munițiile neexplodate nu trebuie atinse, mutate sau manipulate. Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt îndemnate să se îndepărteze de zonă și să anunțe imediat serviciile specializate la numărul 112.

De la începutul anului, geniștii Armatei Naționale au executat 37 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 130 de obiecte explozive de diferite tipuri.
Publicitate
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole