CriuleniSocial

100 de mii de lei din fondul de rezervă, din Criuleni pentru sinistrații din jud. Neamț

Cei 28 de consilieri ai raionului Criuleni au votat azi alocarea a 100 de mii de lei din fondul de rezervă al raionului, bani pe care urmează să-i transmită, în formă monetară sau sub formă de materiale de construcție, sinistraților din jud. Neamț, România, casele cărora au fost deteriorare în urma unei viituri puternice. Calamitatea naturală s-a produs acum două săptămâni, în urma ploilor torențiale, care au inundat numeroase gospodării din comunele Farcașa și Borca. Modalitatea de ajutorare urmează să fie consultată cu Ministerul Finanțelor. 

„Județul Neamț este unul cu care r. Criuleni are un acord de înfrățire, ar fi binevenit să îi ajutăm, pentru că România ne ajută de multe ori. Vom propune să creăm și un cont special pe care să poată dona și persoane fizice, care doresc, vom discuta cu Direcția Finanțe. Înțelegem că e foarte modestă suma, dar nu avem sold la moment” – motiva Alexandru Carțîn, președintele r. Criuleni, propunerea pe care a făcut-o în timpul discuțiilor pe marginea subiectului de modificare a bugetului raionului și alocare a unor surse financiare.

Președintele raionului Criuleni, Alexandru Carțîn (s.) propune alocarea mijloacelor din fondul de rezervă pentru jud. Neamț.

Din fondul de rezervă a mai fost posibilă alocarea unei sume de 10 mii de lei pentru ajutorarea unei familii care a pătimit în urma unui incendiu, și … s-a epuizat rezerva.

Suma a părut mică consilierului Ghenadie Panfili, care a propus ca ea să fie completată din mijloacele destinate drumurilor, dar a primit explicații, că banii pentru drumuri nu pot fi folosiși altfel, decât pentru drumuri, ei fiind cu destinație specială.

Decizia a fost votată de toți cei 28 de consilieri.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button