Zeci de intervenții ale salvatorilor după rafalele puternice de vânt

Est-CurierAutor
26.04.2026Data
visibility67
Imagine
Foto: IGSU
Distribuie
Potrivit Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, până la această oră au fost înregistrate 58 de solicitări din partea populației.
Cele mai multe intervenții au fost necesare pentru înlăturarea arborilor doborâți, a crengilor căzute și pentru gestionarea pagubelor provocate acoperișurilor deteriorate. Salvatorii și pompierii au intervenit în localități din raioanele Rezina, Călărași, Dubăsari, Strășeni, Bălți, Hîncești, dar și în municipiul Chișinău.

În capitală, pe strada Gh. Asachi, un copac a căzut peste firele electrice, iar pe strada Salcâmilor vântul a avariat acoperișul unui depozit. Situații similare au fost raportate și în alte localități, unde arborii s-au prăbușit peste carosabil sau peste automobile.

Autoritățile precizează că, în urma acestor incidente, nu au fost înregistrate victime.

În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să manifeste prudență, să evite deplasările în apropierea arborilor bătrâni, să nu atingă firele electrice căzute și să supravegheze copiii. În caz de pericol, populația este îndemnată să apeleze Serviciul 112.
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole