Vreau să fiu independent! – e o frază rostită de majoritatea tinerilor în perioada adolescenței. Astăzi trăim într-o societate în care majoritatea tinerilor este interesată să-și asigure un venit suplimentar, ca să nu depindă financiar doar de părinți, de aceea mulți tineri sunt în căutarea unui job, chiar încă de pe băncile școlii. Spre deosebire de tinerii din mediul urban, cei din mediul rural au posibilități reduse de angajare. Dacă în Chișinău, un tânăr poate lucra part-time în calitate de ospătar, curier, operator call center, în satele din Moldova tinerii ar dori să lucreze, însă infrastructura locală nu le asigură această posibilitate.
Printre puținii tineri care au reușit să își găsească un loc de muncă part-time este Elena, originară din satul Molovata Nouă care ne-a destăinuit: „Am terminat gimnaziul în vara asta și am vrut să muncesc undeva, să am banii mei. Am lucrat și chelneriță la o pensiune din sat. E prima oară când am avut un job. Îmi era teamă că nu voi fi acceptată pentru că nu am avut absolut nici un fel de experiență. Însă am nimerit într-un colectiv tare prietenos.”
Cătălin, din satul Cocieri, a avut, de asemenea posibilitatea să se angajeze pe timpul verii în calitate de Dj la o tabără de vară: „Sunt elev în clasa a XI-a și în fiecare vară lucrez. M-am hotărât să fiu independent financiar și vreau să fac asta cât mai repede. Să fii Dj este mai greu decât pare. Trebuie să ai o legătură cu publicul, să fii pe același val cu el și să ții cont de ceea ce vor. Este important pentru un tânăr să lucreze, pentru că tinerilor niciodată nu le ajung bani de buzunar.”
Mulți dintre părinți aprobă dorința copiilor de a lucra și îi încurajează în inițiativele lor. „Clar că e bine, pentru că în timpul vacanței dispui de timp pe care să-l folosești, în primul rând, cu folos. Lucrul te disciplinează, te pregătește pentru diverse situații ale vieții și doar așa afli adevăratul preț al banilor”. Mariana, 38 de ani, mama unei fete de 17 ani spune: ,,Sunt pentru angajările din timpul verii. Cred că în acest mod tinerii își ocupă timpul cu ceva într-adevăr folositor. Astfel, ei reușesc nu doar să facă singuri bani de buzunar, ci să se învețe și a fi responsabili, deoarece orice muncă necesită o atitudine serioasă.”
„Fiul meu a ales să lucreze vara aceasta și l-am susținut, chiar l-am ajutat să se angajeze. El este mulțumit că câștigă un ban, iar eu sunt mândră că el a început să prețuiască banii, căci este munca lui” – zice și Tatiana, 43 de ani, mama unui băiat de 18 ani.
Pe de altă parte, unii părinți nu le permit copiilor să lucreze, afirmând că vara este pentru odihnă. „O să aibă toată viața la dispoziție ca să lucreze. Acum trebuie să învețe. Eu o să îi ofer tot de ce are nevoie.”– afirmă Ion, tatăl unei fete de 16 ani.
Angajatorii, la rândul lor, caută oameni cu experiență, motiv pentru care tinerii care nu au mai lucrat anterior întâmpină adesea dificultăți în găsirea unui loc de munca. Cum pot compensa tinerii lipsa de experiență în domeniu? Practicând voluntariatul. Centrele de tineret oferă posibilitatea de a dezvolta abilități de comunicare, conexiune, relaționare, care echivalează cu experiența obținută în urma activării în domeniului muncii.
Centrul de Tineret din comuna Molovata Nouă oferă posibilitatea tinerilor de a-și pune abilitățile în valoare.
„În cadrul centrului tinerii au frâu liber pentru creativitate. Ei găsesc proiecte, ei le realizează. Astfel află cum să duci la bun sfârșit o inițiativă. Iată acum, o echipă din 12 membri, a câștigat un grant și urmează să amenajeze o zonă a lor ,,Tot you(th)”. Acesta este primul proiect făcut cap-coadă de ei și sunt foarte entuziasmați”- povestește Revencu Victoria, lucrător de tineret, comuna Molovata Nouă.
Potrivit Codului Muncii, minorii nu au voie să facă munci periculoase. Le este interzis să fie implicați în lucrări subterane, în industrie, construcții și producția de tutun. Totodată, pentru salariații în vârstă de până la 16 ani, durata zilnică a timpului de muncă nu poate depăși 5 ore, iar pentru salariații în vârstă de la 16 la 18 ani, durata zilnică a timpului de muncă nu poate depăși 7 ore.
Otilia Vîrlan, stagiară ”Est-Curier”
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Diversificarea conținutului ca o sursă alternativă de venituri pentru „Est-Curier”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un grup de organizații partenere condus de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în strânsă colaborare cu People in Need Slovacia și alte organizații. Acesta face parte din programul de consolidare a capacităților în cadrul proiectului „Sprijinul UE pentru instituțiile mass-media locale din Republica Moldova”. Conținutul acestui material nu reflectă neapărat viziunea UE sau a People in Need Slovacia.