”Virusul nu va ceda uşor, vom învăța să trăim cu el”

Medici, asistente medicale și infirmiere, în total, 24 de persoane, sunt angajații Spitalului Raional Criuleni, care asigură funcționarea așa numitei ”Secții COVID-19”, inființată aici la începutul lunii aprilie, în temeiul unui ordin a Ministerului Sănătății, Protecției Sociale și Familiei.  Ei au renunțat la confortul casnic și au acceptat cazarea separată de familii, pentru ca să nu-i pună în pericol pe cei apropiați, în cazul în care se dovedesc infectați, în urma activității de serviciu.

IMG-9933f55f082921940ddbf236130aab7f-V

Unul dintre medicii care lucrează în secția Covid din Spitalul Raional Criuleni este chirurgul Vadim Țurcan (în fotografii), de la care aflăm detalii din viața sa ”nouă”, de câteva săptămâni, de când a devenit și el ”prima linie„.

În ce privește condițiile din tabăra din Slobozia-Dușca, unde autoritățile raionale au decis să le organizeze cazare, doctorul Vadim Țurcan, amator de ski, de ciclism montan și alte extremități, zice că ”suntem cazați foarte bine, ne hrănesc bine, avem duș, mașina de spălat rufe, chiar nu ducem lipsă de nimic, decât de comunicare! Lumea se ferește de noi, dar ea trebuie să înțeleagă, că noi nu suntem aici închiși. Noi am venit în tabără ca să ne protejăm familiile și cunoștințele noastre. Aici ne simțim mai sigur, nu circulăm cu transport public, nu punem în pericol oamenii care ne înconjoară”.

- Stimate Vadim Țurcan, cum se descurcă familia Dvs la Chișinău, soția cu un sugar și un flăcău de tocmai 6 ani, în timp ce dvs ați acceptat ”provocarea Covid” în activitatea profesională?

- Am mobilizat ambele mame ale noastre, mama mea și mama soacră, care pe rând o ajută pe nevastă-mea, or, nu poți lăsa doi copii mici în apartament și ieși la magazin, de exemplu. Părinții şi soţia mi-au transmis recent, la Slobozia, bunătățuri de acasă. Chiar dacă îi spui mamei că avem de toate, ea nu m-a crezut, mi-a copt niște plăcinte. Copilul mai mare, în schimb, când ne-am văzut și nu i-am permis să se apropie de mine, s-a supărat, nu a înțeles, de ce. Asta e!

- În contextul unui număr mare de personal medical  infectat, nu doar în Republica Moldova, dar și în alte țări, dar și promisiunilor autorităților de a testa laolaltă angajații din sistemul medical, ați fost testați în aceste trei săptămâni vreo data?

- Eu personal nu cred că e cazul să ne testeze, atât cât temperatura corpului meu e normală, nu am nici un simptom. Dac-aș avea vreo unul, m-aș alarma, pentru că dacă ne infectăm, două zile până la apariția simptomelor putem molipsi pe cei din jurul nostru, dar atâta timp cât nimeni din noi nu se plânge de nimic, nu e nevoie de testare. În acelaşi timp, în secţie se ţine un registru în care zilnic notăm temperatura corpului, la intrare şi ieşire din tură. Eu personal nu văd necesitatea să fim testați, decât, poate, în momentul în care ieșim de aici și o să vrem să mergem acasă. După ce ne vom sista activitatea, va trebui să stăm 14 zile în carantină. Atunci chiar ar fi bine să ne facă testul, ca să știm dacă e cazul să stăm 14 zile în izolare, mai ales că nu știm dacă asta se va întâmpla din cont propriu sau o izolare plătită.

- Aveți suficiente echipamente și de ce calitate sunt acestea?

- La moment, avem, pentru că am pus și noi niște condiții, că vrem echipamente sigure. Am avut la început un lot care nu corespundea cerinţelor, dar a fost înlocuir rapid. Pe urmă am fost asigurați cu echipamente mai bune. Ochelarii și vizierele le prelucrăm și le refolosim, nu e o problemă. Întro tură un angajat folosește costumul pe parcursul a maximum șase ore. Apoi ne dezechipăm, facem duș, mâncăm. Eu personal mă strădui să beau și să mănânc mai puțin, ca să nu fiu nevoit să caut baie, până expiră cele 6 ore cât suntem echipați, timp în care efectuăm proceduri, internare, completarea documentelor, administrarea tratamentelor, vizitele în saloane, etc.  Pentru o tură avem nevoie de minim 12 costume la cinci sau șase angajați, depinde de situație, de numărul de internări, etc. Apar, desigur, și alte mici inconveniențe, dar le soluționăm. Eu cred că lucrurile sunt aranjate bine, respectăm circuitul care este regulă în cazul de față – intrări și ieșiri separate. La primul etaj internăm pacienții la testare, câte unul în salon. Dacă sunt confirmați pozitivi, îi ridicăm la etajul doi, unde îi cazăm căte doi, trei sau patru în salon.

- Care este reacția pacienților când le spuneți că testul a ieșit pozitiv?

- De regulă, încep a plânge sau se întreabă ”de ce anume eu?” Oamenii cred că e un blestem, o rușine, dar le spunem: ”Calmați-vă! Nu e o boală ruşinoasă! E o boală nouă, nu prea cunoaștem cum să luptăm cu ea! Noi purtăm aceste costume ca să ne protejăm, să putem să vă ajutăm pe voi”! Dar bătăi de cap ne dau pacienţii neînţelegători, care nu respectă regimul  din secţie. Aceştia ne solicită foarte mult psihologic…

- Care a fost motivația Dvs de a accepta serviciul în secția Covid?

-Cred că am vrut să fiu, la un moment dat, util, să întâlnesc inamicul în față. Până acum nu am avut ocazia să fim în epidemie, să învățăm, chiar și din greșelile noastre. Este o situație neordinară, uneori nu știi cum să procedezi, dar cel mai simplu e să te speli pe mâini (râde).

- Doamna ministru spunea că numărul mare de angajați medicali de tot rangul infectați ar fi din cauză că nici ei nu știu să folosească corect echipamentele.

IMG-451cbc1586e4a66742e0ea15d03277ff-V

Echipamentul complet al unui angajat în secţia Covid

- N-au fost infectați oamenii care au lucrat în echipamente! Poate unul sau doi… Eu am fost foarte indignat de declarațiile domnului de la ANSP, care a spus că în urma anchetei epidemiologice a stabilit că doar 29 de persoane (în martie) s-au infectat la serviciu. Care anchetă epidemiologică la moldoveni, dacă el nu va spune, niciodată nu va recunoaște, că trei zile în urmă a băut cu cumătrul care a revenit din Italia??! De multe ori, adus la noi, spune că n-a fost nicăieri, că a stat acasă, că la dânsul n-a fost nimeni. La noi oamenii nu spun, că au venit de peste hotare, și-au vizitat rudele, ceilalți, la rândul lor, la fel ascund. Oamenii nu înțeleg situația. Sau personalul medical care merge în transport public și s-a infectat în transport: el a fost scos la lucru! Dacă celorlalți Ii se spunea să stea acasă, ei au fost nevoiți să meargă la lucru, prin urmare, nu putem spune că acești oameni s-au infectat în afara serviciului!

- Cum credeți, când vom scăpa de virus?

- Scenariul în care suntem acuma îl consider unul lejer, suntem încă suficienți medici. Părerea mea este că virusul nu va ceda ușor, noi nu scăpăm de boala asta. Ea va rămâne cu noi, fie până apare un vaccin și vom fi vaccinați toți, sau cel puțin grupurile de risc, fie până cel puțin 60% din populație va face cunoștință cu el.  Adică trebuie să ne învățăm a conviețui cu el.

- Pe ce vă bazați când afirmați despre 60%? Studii? Cercetări?

-  Înțeleg că asta e logica și accept ideea. Virusul are nevoie de ”gazdă” ca să-și poată perpetua viața, iar noi trebuie să învățăm a conviețui cu el. Pur si simpu, măsurile impuse de carantină, și ceea ce încercăm noi să facem acum, au fost făcute pentru a câștiga timp persoanelor care se ocupă de dezvoltarea vaccinului și a tratamentului. Mulți colegi spun că omul nu moare de virus, dar că acesta parca ar avea o ”cheie” și activează procesele cronice pe care le are omul. De exemplu, dacă are omul o sinusită sau o bronșită, sau diabet, acestea și se agravează, anume problemele cronice. De aceea sunt mulți adepți ai ideii că el a fost creat în laborator pentru a scoate persoane din circuitul uman. Dar în realitate, avem un virus interesant, puțin cunoscut, care nu va dispărea nicăieri, iar noi vom fi mai precauți pe viitor.

 

Notă: Pe parcursul a trei săptămâni, prin ”secția Covid Criuleni”, potrivit directorului spitalului, S. Halipli, au fost triați 39 de pacienți. Luni, 27 aprilie, erau  8 persoane internate pentru tratament. Unii au fost transferaţi la instituţii specializate din Chişinău, unde continuă să se trateze, alţii au fost testaţi negativ şi trimişi acasă, sau au finalizat cu bine  tratamentul.

Pentru conformitate,  S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *