Premierul canadian, Justin Trudeau, a primit ieri prima doză a vaccinului AstraZeneca. Acesta a fost însoțit de soția sa, care și ea s-a vaccinat. „Sunt foarte fericit”, i-a spus el asistenei medicale care i-a administrat vaccinul deasupra unui tatuaj de pe brațul stâng.
Sosit în costum şi cravată împreună cu soţia sa la o farmacie din Ottawa, Justin Trudeau, 49 de ani, s-a dezbrăcat în faţa camerelor de cămaşa sub care îşi pusese un tricou pentru a facilita vaccinarea, notează AFP, scrie digi24.ro
„Întrucât (provincia) Ontario a invitat persoanele de 40 de ani şi peste să primească vaccinul AstraZeneca în farmacii, acum este rândul nostru”, declarase anterior într-o conferinţă de presă.
Soţia lui, Sophie Grégoire Trudeau, a contractat Covid-19 în martie 2020, obligându-l pe premierul canadian să intre în carantină la reşedinţa sa din Ottawa.
„Este o uşurare să ştim că acest gest simplu te ajută să te protejezi pe tine, dar mai ales la protejarea celor pe care îi iubim în jurul nostru”, a afirmat Justin Trudeau în faţa reprezentanţilor presei.
„Dacă este şi rândul vostru, vă invit să vă faceţi o programare cât mai curând posibil”, le-a spus el compatrioţilor săi.
„Cel mai bun vaccin este primul care vi se oferă”, a reiterat el, de asemenea, joi seară pe Twitter.