EC Junior

(VIDEO) Prășit, Plajă, Pandemie

După primul an de spaimă generată  de răspândirea virusului  rebel Covid-19, se pare că populația începe să se deprinde să trăiască în condiții de pandemie și să muncească, să petreacă, după obicei, chiar și vacanța. Toate acestea le-am sesizat din sondajul realizat de stagiarii „Est-Curier Junior”.

Despre vacanța în pandemie la Slobozia-Dușca oamenii vorbesc diferit. Unii preferă să tacă și să evite intervievatorul, alții povestesc cu plăcere.

T. H. : „Vacanța în pandemie am petrecut-o într-un mod obișnuit. Am stat acasă și am savurat din plin momentele frumoase petrecute în familie. Am mers la râul Nistru și ne-am scăldat sau am făcut picnicuri, iar în majoritatea zilelor am fost pe deal la prășit. Pot spune că această vacanță în pandemie a fost ca și celelalte.”

Angela Ogor: „Noi vacanța în pandemie am petrecut-o acasă lângă cei dragi. De curând am revenit din Germania împreună cu fiica și nepoțelul, iar pandemia nu ne-a încurcat cu nimic ca să fim acasă lângă cei dragi și să facem o nuntă mare și frumoasă fiului. Ne întristează cel mai mult că trebuie peste câteva zile să ne întoarcem înapoi.”

Daniela S.: „Această vacanță am petrecut-o foarte bine. Am mers la mare în Turcia și ne-am bucurat câteva zile din plin de marea albastră și nisipul fierbinte, iar pandemia nu ne-a încurcat cu nimic. Am revenit acasă fericiți și cu un bronz minunat. În aceste 7 zile minunate pentru noi pandemia parcă nici nu a existat.”

La Molovata Nouă, atât cei mari, cât și cei mici au reușit să se bucure de vacanță împreună cu prietenii și familia.

Beșleaga Alexandra: „Am petrecut vacanța foarte interesant. Acasă, pe malul Nistrului, împreună cu familia. Am petrecut timpul cu cei dragi. Pandemia și restricțiile puțin ne-au cam deranjat, însă nu ne-au stricat vacanța. Cam așa a trecut vara…”

Mariana Gundogdu: „Vara aceasta am ieșit practic în fiecare zi cu copiii la Nistru. Ne-am scăldat, am făcut câte un picnic. Am mai fost la bazin de câteva ori, dar nu am prea ieșit din sat.”

Valentina Verlan: „Tot anul aștept să vina cât mai repede vara, pentru ca îmi vin nepoțelele pentru 3 luni. Au venit și vara aceasta. Cu ele nu ai timp de odihnă. De asemenea, treburile prin grădină nu le-au anulat nimeni. Cum se spune „O zi de vară, hrănește un an”.

Nicoleta: „E foarte bine. Am mers la bunici, m-am jucat cu bunica foarte mult, am făcut niște „filme” despre o pisică, m-am uitat la desene, m-am jucat cu Loredana și David. Am strâns insecte din grădină, dupa aia le-am dat drumul în natură, ca să văd cum ele supraviețuiesc. A fost foarte bine. Cam asta ar fi tot.”

B.T.: „Întreaga lună iulie am stat acasă. În iulie am mers la mare cu părinții. Am petrecut tipul cu un grup restrâns de prieteni și un timp considerabil în singuratate, ocupându-mă de hobby-urile mele.”

Usatîi Daniela: „Mi-am descoperit un hobby nou: am îndrăgit cititul. Am citit din placere, nu din obligație. Am început să fac sport, să alerg, antrenându-mi rezistența. Am fost la țara, și am petrecut timpul cu prietenii și verișorii, pe care nu i-am văzut tot anul. Mi-am îmbunățit cunoștintele în engleză și spaniolă, făcând niște cursuri online. Am învățat să cânt la chitară, timp de o lună. Am călătorit pe teritoriul Moldovei: am fost la Saharna,la Vadul lui Vodă, unde am petrecut timpul de minune.”

Sondaj realizat de Beregoi Sabina, Gîlcă Cristina, Ostrovschi Alina, Verdeș Adriana, Vîrlan Otilia
stagiare în cadrul proiectului „Est-Curier Junior”

 

Acest sondaj este realizat în cadrul proiectului „Sprijin pentru mass media din Moldova și eforturi inovatoare de educație mediacă”, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională și implementat de Internews în Moldova, ce are ca scop promovarea dezvoltării mass media independente și profesioniste, care oferă cetățenilor acces la o diversitate de perspective și reduce vulnerabilitatea sectorului mediatic la interesele politice și economice.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button