VIDEO// Peste 1,6 tone de înghețată de import, distruse de ANSA după depistarea unor bacterii periculoase

Elena MotricalăAutor
31.03.2026Data
visibility66
Imagine
Distribuie
Trei loturi de înghețată de import, cu o cantitate totală de 1.682 kg (9.066 de unități), au fost nimicite după ce analizele de laborator au indicat prezența unor bacterii periculoase pentru sănătate, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Potrivit instituției, probele au fost prelevate de inspectorii sanitari în cadrul controlului la frontieră, în conformitate cu procedurile de monitorizare a produselor de origine animală importate. Testele de laborator au relevat depășiri semnificative ale normelor admise pentru indicatorul microbiologic Enterobacteriaceae, ceea ce a dus la clasificarea produselor drept neconforme și periculoase pentru consum.

Specialiștii explică faptul că acest grup de bacterii include microorganisme precum Salmonella sau Escherichia coli, iar prezența lor în produse alimentare indică, de regulă, deficiențe de igienă în procesul de producție sau contaminare ulterioară.

Consumul unor astfel de produse poate provoca toxiinfecții alimentare, manifestate prin simptome precum febră, dureri abdominale, greață sau diaree, riscurile fiind mai ridicate în cazul copiilor și al persoanelor cu imunitate scăzută.

Loturile respective nu au fost admise pentru comercializare pe piața Republicii Moldova și au fost distruse sub supravegherea inspectorilor ANSA, în conformitate cu legislația în vigoare.

Autoritatea reamintește operatorilor economici obligația de a asigura calitatea produselor importate, inclusiv prin verificarea condițiilor de transport și a certificatelor de conformitate ale furnizorilor.
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole