VIDEO// O porțiune din zidul Cetății Hotin s-a prăbușit

Est-CurierAutor
24.04.2026Data
visibility63
Imagine
Distribuie
Primarul orașului Hotin, Andrei Drancuk, a confirmat însă că evenimentul a fost real, adăugând că, din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar echipele de intervenție și angajații rezervației au acționat prompt, restricționând accesul grupurilor de turiști în zona afectată.
Zidul Cetății Hotin s-a prăbușit pe 17 aprilie, în plină zi, a comunicat РБК-Україна. Surparea a fost atât de bruscă și de amploare, încât unii utilizatori de internet au crezut inițial că imaginile video sunt generate de inteligență artificială. 

Incidentul a stimulat interesul cetățenilor. Numărul vizitatorilor complexului a crescut semnificativ, toată lumea dorește să vadă cu proprii ochi locul dezastrului și să se fotografieze în fața zidului avariat

Ghida turistică din Cameniț-Podolsk, Natalia Yarova, a descris atmosfera de la fața locului: la cetate s-a creat un adevărat aflux de oameni veniți să vadă prăbușirea, iar printre vizitatori s-a auzit chiar și un comentariu dezamăgit, că în videoclip părea că surparea fusese mult mai mare decât în realitate.

Yarova a atras totodată atenția asupra pericolului real pe care îl prezintă starea actuală a monumentului. Potrivit acesteia, în interiorul zidurilor există numeroase zone umede, iar umplutura din interior, absorbind umezeala, exercită presiune asupra pereților din interior, ceea ce poate provoca noi prăbușiri.

Directoarea rezervației istorico-arhitecturale de stat „Cetatea Hotin”, Elizaveta Buinovskaia, a nuanțat situația, precizând că nu se poate vorbi de un aflux masiv de turiști, în cea mai mare parte, sunt localnici care vin să vadă ce s-a întâmplat cu zidul, concretizează BucPress.

Specialiștii avertizează că starea patrimoniului arhitectural din Ucraina este îngrijorătoare, iar astfel de incidente se repetă cu regularitate de-a lungul anilor. Amintim că Cetatea Hotin, situată pe malul Nistrului, în orașul Hotin din regiunea Cernăuți, este unul dintre cele mai importante monumente medievale din Ucraina. 

Fortăreața, finalizată în forma sa actuală în secolul al XV-lea, este legată în Ucraina de celebra Bătălie de la Hotin din 1621.Timp de 40 de ani (1464-1504) în vremea domniei lui Ştefan cel Mare, Hotinul a revenit definitiv la Moldova, după 6 ani (1457-1463) de administrare poloneză, potrivit TVR Info. În 2007, ea a fost inclusă în lista celor „Șapte minuni ale Ucrainei”.

Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole