Social

(Video) „Hai să ne înțelegem!”, despre corupția la acordarea gradelor de dizabilitate

Corupția în evaluarea gradelor de dizabilitate nu primește de obicei atenția cuvenită. Informațiile despre aceste practici ilegale apar rar în conștiința publică, fiind aduse la lumină de comunicate oficiale și de vorbele care circulă în jur. Însă atunci când privim dincolo de suprafață, descoperim o realitate în care mita a pătruns profund în acest sector fragil. Într-un episod recent al podcastului „Hai să ne înțelegem”, Lilia Ioniță, expertă în combaterea corupției, vorbește fenomenul corupției în sfera vulnerabilității din acest domeniu.

Episoadele podcastului au fost realizate de Agora.md, în colaborare cu Asociația Presei Independente (API), și promovează toleranța zero față de corupție la nivelul comunităților locale și la nivel național, concentrându-se pe câteva sectoare cu risc sporit de corupție, încurajează cetățenii să se implice în lupta împotriva corupției, explica unde poate fi depusă și cum trebuie formulată o reclamație și ce poate face un cetățean aflat sub presiune după depunerea unei sesizări etc.  

Vă propunem al doilea episod în format video la tema enunțată. Vor urma și altele, urmăriți publicațiile noastre!

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button