VIDEO// Geantă cu haine, folosită pentru a ascunde marijuana într-un autocar venit din România

Est-CurierAutor
11.05.2026Data
visibility168
Imagine
Foto: serviciul vamal rm
Distribuie
Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au prevenit introducerea în Republica Moldova a aproximativ 1,2 kilograme de marijuana.
Cazul a fost înregistrat la 9 mai, la postul vamal Leușeni.

Potrivit informațiilor comunicate de autorități, drogurile au fost depistate într-un autocar venit din București. În timpul controlului vamal, funcționarii au găsit într-o geantă cu haine două sacoșe în care se afla substanță vegetală uscată, de culoare verde-maronie, cu miros specific de cannabis.

Verificările au fost efectuate după ce atât pasagerii, cât și șoferii autocarului au declarat că nu transportă bunuri care trebuie declarate.

În urma descoperirii, cei doi șoferi ai autocarului, cu dublă cetățenie a Republicii Moldova și României, în vârstă de 42 și 56 de ani, au fost reținuți. Oamenii legii le-au înaintat învinuirea pentru tentativă de contrabandă, fiind solicitată aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.

Substanța depistată urmează să fie supusă expertizei. Ulterior, după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, drogurile vor fi nimicite.

Investigațiile continuă. Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Publicitate
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole