Combustibilul ajuns în râul Nistru în urma unui atac al Rusiei asupra unei hidrocentrale din Ucraina continuă să fie transportat de curentul apei, iar fenomenul are deja impact asupra Republicii Moldova. Autoritățile au ridicat gradul de alertă la nivel galben pentru zona de nord a țării, după ce analizele de laborator au indicat depășirea limitelor admise în regiunea Naslavcea.
Responsabilii din domeniul mediului au anunțat că situația este monitorizată permanent, iar în cazul în care evoluția poluării o va impune, autoritățile sunt pregătite să siste temporar aprovizionarea cu apă potabilă pentru unele localități din nordul Republicii Moldova, pentru a preveni orice risc pentru populație.
În paralel, intervențiile au început deja pe ambele maluri ale râului. Partea ucraineană acționează încă din primele ore ale dimineții, iar echipe din România au ajuns în teren și instalează filtre suplimentare pentru limitarea răspândirii substanțelor petroliere.
În Republica Moldova, echipele specializate prelevează probe de apă din șase în șase ore, utilizând un laborator mobil pentru a verifica dacă apa prezintă riscuri pentru populație. Datele colectate permit monitorizarea permanentă a evoluției poluării și adoptarea rapidă a măsurilor necesare.
Totodată, autoritățile au început instalarea unor filtre suplimentare pe cursul apei, iar pentru limitarea poluării sunt utilizați și baloți de paie, o metodă considerată eficientă pentru reținerea și eliminarea substanțelor petroliere din apă.
Pentru a coordona acțiunile din teren, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, se deplasează la Soroca, unde va monitoriza personal intervențiile și măsurile întreprinse pentru protejarea mediului și a populației.
Autoritățile anunță că vor reveni cu informații actualizate imediat ce vor apărea noi date, subliniind că siguranța cetățenilor rămâne prioritatea principală.



