VIDEO// Cerșetorie forțată peste hotare: O minoră de 14 ani a fost salvată din mâinile exploatatorilor

Est-CurierAutor
27.07.2026Data
visibility12
Imagine
Distribuie
Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu procurorii PCCOCS, investighează un caz de presupus trafic de copii prin cerșetorie. 
Victima este o minoră de 14 ani, care ar fi fost adoptată ilegal în raionul Nisporeni, în anul 2012.

Potrivit anchetatorilor, părinții adoptivi ar fi obligat copila să cerșească în mai multe state din Comunitatea Statelor Independente și din Uniunea Europeană. Minora ar fi fost plasată într-un scaun cu rotile, deși se putea deplasa fără ajutor.

Cu sprijinul polițiștilor Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul părinților adoptivi. În urma descinderilor, a fost ridicat căruciorul cu rotile folosit de copilă, precum și alte materiale care ar demonstra că aceasta era constrânsă să cerșească în loc să frecventeze instituțiile de învățământ.

Procurorii PCCOCS au formulat învinuiri în privința celor doi părinți adoptivi. În același dosar este cercetată și o doctoriță, care ar fi fost implicată în procedura de adopție ilegală a copilei în anul 2012.

După deconspirarea presupusei scheme, minora a fost plasată într-un centru de plasament din Republica Moldova, unde beneficiază de asistența necesară.

Cauza penală este investigată de autoritățile de drept din Chișinău începând cu luna ianuarie, în cooperare cu autoritățile din Timișoara și cu sprijinul Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii, SELEC.

Ancheta este în desfășurare. Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Publicitate
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole