Alegeri localeCriuleniPolitic

Vedeți ce CV-uri au preşedintele și vicepreședinții raionului Criuleni

Ședința Consiliului Raional Criuleni, începută încă la 11 decembrie 2019, a luat sfârșit pe data de 20 decembrie. La ea au participat 32 de consilieri, lipsă fiind doar Dumitru Goncearenco. Până la data de 20 decembrie, către președintele ședinței au fost înaintate două demersuri, din partea a două grupuri de consilieri, prin care erau înaintați pentru funcția de președinte al raionului Alexandru Grati (PSRM), candidatura căruia a fost susținută de 13 consilieri (PSRM, PDM și un consilier din partea Partidului Verde Ecologist), și demersul unui grup din 17 consilieri (PPDA, PAS, PLDM, PUN și un candidat independent), care-l susțineau la funcția de președinte al raionului pe Pavel Spînu.
IMG_6837
Mihail Colesnicenco, președintele ședinței, a pus la vot demersurile în ordinea în care au parvenit. Candidatura lui Alexandru Grati a întrunit 13 voturi ale consilierilor, iar pentru cea a lui Pavel Spînu au votat 17 consilieri. Doi consilieri s-au abținut, iar ”împotrivă” nu a ridicat nimeni mâna.
În prima sa luare de cuvânt, proaspătul președintele Pavel Spînu a menționat că s-a produs evenimentul pe care toți cetățenii raionului îl așteptau demult, le-a mulțumit celor care i-au acordat sprijinul și și-a exprimat încrederea că vor face anume acele lucruri, pe care oamenii le așteaptă. ”Ne vom sprijini pe consilierii raionali, vom lucra și conlucra cu primarii, cu toți cetățenii care-și doresc ca raionul Criuleni să se dezvolte întro formă bună. Zi de zi noi, eu personal, va trebui să demonstrez, că această încredere pe care mi-ați acrodat-o, va fi confirmată de fapte bune” – a spus Pavel Spînu.
Următorul proiect de decizie supus votului a fost cel despre stabilirea numărlui de vicepreședinți. Pavel Spînu a propus ca să rămână două funcții, așa cum a fost anterior. ”Pentru” au votat 23 de consilieri, împotrivă a fost unul, opt s-au abținut. Ultimul proiect de decizie a fost cel cu privire la alegerea vicepreședinților. Pentru funcția de vicepreședinte pe domeniul construcții și dezvoltare comunitară a fost propus consilierul Roman Onica (PAS), iar pe domeniul social, educație, cultură și medicină – Oleg Ogor (PUN). Candidaturile ambilor candidați au fost supuse votului laolaltă. ”Pro” au votat 18 consilieri, ”împotrivă” – 4, ceilalți 10 s-au abținut.
Unica decizie unanimă din 20 decembrie a fost cea prin care consilierii au luat act de încetarea raporturilor de muncă a președintelui Ion Țurcan și vice-președinților Vitalie Verebceanu și Vitalie Cotoman. Ședința a durat 13 minute.
Raionul Criuleni este ultimul raion din R. Moldova, care și-a ales președintele, în urma alegerilor locale din 20 octombrie 2019. Criuleni este al doilea raion din țară, care are un președinte din partea Partidului ”Platforma Demnitare și Adevăr”, după raionul Strășeni. Cei mai mulți dintre conducătorii de raioane și municipii din țară sunt exponenți ai Partidului Socialiștilor – circa 58%, aceștia au 20 de președinți de raioane și un primar de municipiu – Ion Ceban (Chișinău). Partidul Democrat are 11 președinți de raioane (cca 30%). La rândul lor, partidele Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul ȘOR au câte un președinte de raion, iar Partidul Nostru, un primar de municipiu – Renato Usatîi (Bălți).
CV-urile noii conduceri
Pavel Spînu (62 de ani), este constructor de profesie.
P91220-130917
A absolvit Universitatea Tehnică din Moldova, specialitatea Construcţii industriale şi civile. Între anii 1986-1992 a exercitat diferite funcţii, inclusiv, de conducere, în structurile intergospodăreşti de construcţii (“Agrostroi”,  “RAPO”,  “MSO”), dar şi funcţii în cadrul comitetului raional de partid Criuleni. Din 1992 până în prezent este director al companiei “Agroconstrucţia” SRL, al cărui unic fondator este, specializată pe transport auto international, transportarea şi logistica mărfurilor dar şi genuri de activitate licențiate, legate de sfera construcţiilor (potrivit infobase.md). Din 2014 până în present a fost  membru şi secretar al Consiliului de administraţie al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Auto din R. Moldova. Pavel Spînu a precizat pentru ”Est-Curier”, că în politică s-a implicat în decembrie 2015, când a devenit membru al Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr. S-a retras din partid pe data de 24 octombrie 2019, iar la alegerile locale din toamna anului curent a candidat la funcţia de consilier raional  din partea Blocului Electoral ACUM DA şi PAS, fără a deţine calitate de membru al unuia dintre partidele constituente.
 
Potrivit CV-ului publicat anterior pe pagina web a Consiliului Raional Criuleni, Oleg Ogor este profesor, absolvent al Universităţii Pedagogice, facultatea educaţie fizică şi sport.
oleg-ogor
Între 1999 şi 2007 a exercitat două mandate consecutive de primar în satulSlobozia-Duşca. Înperioada2007-2015 a fost consilier în Consiliul raional Criuleni (2007–2015), primul mandat fiind obţinut pe listele Alianţei “Moldova Noastră”, iar cel de-al doilea  – consilier din partea Partidului Liveral, şi, paralel, a condus propria afacere. Între 2015–2016 a fost vicepreşedinte al r. Criuleni. La alegerile parlamentare din luna noiembrie 2014 Oleg Ogor a candidat pe lista Partidului Liberal, poziția 25. Mandatul său a fost validat de Curtea Constituțională la 21 septembrie 2016, după ce un alt liberal, Veaceslav Untilă, a ales funcția de președinte al Curții de Conturi. De îndată ce şi-a obţinut mandatul de deputat, Ogor a părăsit fracţiunea PL din Parlament, activând până la expirarea legislaturii ca şi deputat neafiliat.
 
Roman Onica s-a născut în Drăsliceni, stabilit cu traiul în Măgdăceşti.
Onica
A absolvit Colegiul Naţional de Comerţ, şi-a început activitatea în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei de Consum Drăsliceni, după care a absolvit Şcoala de Poliţie şi a fost încadrat, între 1989 şi 2010,  în Ministerul Afacerilor Interne. Din 2010 până în prezent a lucrat în calitate de manager întro companie de asigurări din or. Chişinău. Odată cu plecarea de la MAI, s-a implicat şi în activităţi politice. A început în calitate de preşedinte al organizaţiei locale Măgdăceşti a Partidului Liberal, iar în 2014 a aderat la Partidul Acţiune şi Solidaritate şi ocupă până în prezent poziţia de vicepreşedinte al organizaţiei teritoriale PAS Criuleni.
 
 
 
S. Cernov

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button