Economic

Va fi legal posibilă gestionarea afacerilor la distanță

Notarii ca să facă față prevederilor legislative vor recurge la tehnologiile informaționale performante

Proiectul ”Dezvoltarea afacerilor la distanță în Republica Moldova sau Contactless Business în Moldova”, elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării presupune facilități pentru lansarea și gestionarea afacerilor la distanță pe teritoriul Republicii Moldova. În acest sens, pentru persoanele din diasporă și investitorii străini vor fi aplicate soluțiile de identificare și autentificare digitală (eKYC, eNotary și MobiSign).

Notarii, însă, ar trebui să se doteze cu tehnică performantă pentru a face față noilor schimbări.

Conform proiectului de lege, întocmirea actului notarial prin comunicare la distanță, se realizează dacă notarul și toți participanții sunt de acord, asigură prezența simultană și pot comunica față în față prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare. Comunicarea la distanță nu se poate desfășura dacă cel puțin unul din participanți nu este de acord cu o astfel de comunicare sau dacă nu deține mijloacele tehnice necesare. Condițiile nu se consideră realizate dacă cel puțin una dintre părți sau notarul nu a asigurat în mod neîntrerupt percepția vizuală și auditivă pe parcursul desfășurării acțiunii.

Stabilirea identității, capacității și discernământului, citirea, semnarea actului notarial și exprimarea consimțământului pot fi realizate fără prezența fizică a unora sau tuturor persoanelor vizate, cu utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, nu doar în procesul de întocmire a actului notarial în formă de document electronic, dar și în procedurile de întocmire a actelor notariale semnate olograf.

 Pentru a putea fi încadrat personal calificat extern, de care nu găsesc firmele În RM a fost simplificată și procedura de identificare și evidență inițială a acestora. Identificatorul Unic al persoanei fizice (IDNP) se va atribui fără eliberarea actelor de identitate, chiar și în cazul în care străinul nu intră pe teritoriul Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button