Una din victime și-a vândut și apartamentul ca să se îmbogățească mai repede - Est Curier
Poliţie

Una din victime și-a vândut și apartamentul ca să se îmbogățească mai repede

Două femei au fost fost amăgite să „investească” peste 4.000.000 de lei în presupuse platforme de tranzacționare valutară, comunică poliția.md

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice a INI, în comun cu polițiștii și procurorii din Ialoveni, au reținut   doi bărbați care s-au s-au prezentat ca experți în investiții.

În timpul investigațiilor s-a stabilit că faptele ar fi avut loc în octombrie-decembrie curent. Bănuiții de 20 și 27 de ani din Bălți și Chișinău (unul dintre ei fiind din Turcia, actualmente stabilit în Republica Moldova) le-ar fi convins pe cele două victime să investească în așa-zise platforme legale de tranzacționare valutară. Astfel, bănuiții care s-au prezentat telefonic (și în scris) ca „experți în investiții” le-ar fi promis femeilor că în scurt timp vor avea un venit fabulos. În acest scop, victimele au recurs la soluții extreme, inclusiv creditarea de la companii și bănci, și împrumuturi de la rude și cunoscuți, iar una dintre ele chiar și-a vândut apartamentul ca să facă rost de mai mulți bani pentru investiții.

Totuși, la un anumit moment, victimelor le-au apărut îndoieli privind realitatea promisiunilor celor doi și au anunțat autoritățile de drept. Astfel, suspecții au fost reținuți de oamenii legii chiar în momentul în care primeau o altă sumă de bani (după ce anterior solicitaseră transferarea sumelor pe conturi din străinătate). În cadrul perchezițiilor, la domiciliile acestora au fost depistate sume impunătoare de bani și dispozitive electronice de păstrare a criptovalutei. Ulterior, la solicitarea Procuraturii Ialoveni, cei doi au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Hîncești (sediul Ialoveni).

Pe parcursul investigațiilor, autoritățile de drept au constatat faptul că victime ale schemei celor doi ar fi mult mai multe – de ordinul sutelor. Așadar, investigațiile penale continuă, pentru identificarea întregului spectru al acțiunilor infracționale ale grupului criminal organizat, care a pus la cale una dintre cele mai sofisticate escrocherii financiare din ultimii ani, cu un venit zilnic preliminar estimat la 50.000 de dolari.

Recomandările autorităților pentru doritorii de investiții pe platforme de tranzacționare:

  • Nu te lăsa ispitit de promisiunile de câștiguri uriașe și rapide! – Acestea sunt improbabile. Dimpotrivă, astfel de promisiuni de cele mai multe ori sunt semne ale unei escrocherii.
  • Cine este persoana/compania care promite veniturile fabuloase? Asigură-te că platforma și persoanele cu care interacționezi sunt legitime.
  • Cere sfatul unui specialist! Înainte de a lua o hotărâre financiară importantă, consultă un expert în investiții.
  • Contactează imediat autoritățile de drept când bănuiești că ai fost victima unei fraude.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button