Intensificarea luptelor dintre Rusia şi Ucraina, inclusiv distrugerea barajului hidroelectric de la Nova Kahovka și nesiguranța continuării livrărilor de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră,se răsfrânge asupra prețurilor la cereale de la Bursa din Chicago.
După ce acestea au atins cel mai redus nivel din ultimele 30 de luni la 6 iunie 2023 cotaţiile futures la grâu au crescut cu aproape 3%. Cotaţia porumbului a crescut cu peste 1%.
Producţia de cereale a Ucrainei în acest an ar urma să scadă cu aproximativ opt milioane de tone, de la 53 milioane de tone în 2022 la 45 mnl în anul curent.
Către 16 iunie, suprafaţa totală însămânţată cu cerealiere de primăvară în Ucraina includea 271.100 hectare de grâu, 810.000 hectare de orz, 138.500 hectare de mazăre, 146.200 hectare de ovăz, patru milioane hectare de porumb şi alte cereale.
În pofida operațiunilor militare din preajmă, fermierii din regiunea Odesa, au început deja ”Secerișul 2023” cu treieratul orzului.