Trei medalii de bronz pentru Republica Moldova la Europenele de kaiac-canoe de la Szeged

Est-CurierAutor
27.07.2026Data
visibility9

Distribuie
Sportivii din Republica Moldova au cucerit trei medalii de bronz la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori și tineret U23, desfășurate la Szeged, în Ungaria.
Canoistul Mihai Chihaia a urcat de două ori pe podium în categoria U23. El a obținut medalia de bronz în proba de canoe simplu pe distanța de 200 de metri, încheind cursa cu timpul de 42,883 secunde.
Sportivul moldovean a mai câștigat o medalie de bronz în proba de canoe simplu pe distanța de 1.000 de metri, pe care a parcurs-o în 3 minute, 55 de secunde și 135 de miimi.
Cea de-a treia medalie pentru Republica Moldova a fost obținută de tandemul format din Lev Lunin și Maxim Rogut. Cei doi sportivi s-au clasat pe locul al treilea în proba de kaiac dublu, 500 de metri, la categoria juniori, cu rezultatul de un minut, 41 de secunde și 388 de miimi.
Performanțele au fost înregistrate la Campionatele Europene de juniori și U23 de la Szeged, una dintre cele mai importante competiții continentale dedicate tinerilor sportivi din kaiac-canoe.
Publicitate
Recomandate de la parteneri






