Astăzi, compania aeriană Air Moldova a comunicat că a depus în instanță cererea de aprobare a restructurării accelerate a companiei, care este un plan de acțiuni, ce are drept scop evitarea falimentului companiei aeriene, soluționarea problemelor existente și acceptarea investițiilor.
Până la pronunțarea deciziei instanței, privind acceptarea sau respingerea cererii înaintate de Air Moldova, compania va suspenda operarea zborurilor și vânzărilor de bilete începând cu data de 2 mai 2023. Reluarea activității va fi posibilă în termen de 3 zile de la pronunțarea deciziei de către instanță.
Restructurarea, solicitată în instanță de Air Moldova reprezintă utilizarea unui complex de instrumente în scopul depășirii dificultăților financiare și restabilirii viabilității economice a companiei.
Procedura de restructurare este soluția identificată de companie care ar permite investiții externe.
Reprezentanții companiei afirmă: ”Investitorii sunt gata să investească în Air Moldova în jur de 50 de milioane de dolari. Aceste investiții ar permite soluționarea problemelor financiare ale companiei și suplinirea flotei proprii. Investițiile în companie nu pot fi realizate fără procedura de restructurare accelerată din cauza riscului sporit a unui atac din partea creditorilor existenți. Restructurarea accelerată va permite companiei să primească aceste investiții strict pentru dezvoltarea companiei, ca ulterior, în timp să fie achitate și datoriile existente. Odată cu acceptarea de către instanță a cererii de restructurare accelerată, compania Air Moldova va relua operarea zborurilor și comercializarea biletelor. Toate acțiunile întreprinse de Managementul companiei Air Moldova, au scopul de a salva operatorul Național de la faliment. Restructurarea accelerată este o șansă unică pentru Air Moldova, fiind o practică internațională.”
Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a luat atitudine și declară „În contextul anulării tuturor zborurilor de către operatorul aerian privat Air Moldova, îndemnăm pasagerii să își revendice drepturile, solicitând operatorului aerian rambursarea costului biletelor. În cazul în care întâmpină dificultăți sau li se refuză rambursarea costului biletelor de avion, pasagerii pot solicita suport Autorității Aeronautice Civile.
Solicitările și reclamațiile vor fi direcționate în adresa companiei aeriene, iar ulterior, în cazul unui rezultat nesatisfăcător, în adresa AAC: mun. Chişinău, bulevardul Dacia, 80/2. Concomitent nu ezitați să apelați telefonul consumatorului (022)823583 pentru o consultație gratuită”, menționează AAC.
Mai multă informație privind acțiunile ce urmează a fi întreprinse în cazul anulării zborurilor găsiți accesând următorul link https://www.caa.md/zboruri-anulate-3-30