Toamna…Ce anotimp frumos! Miresme, culori, senzații – toate astea sunt încununate de către Toamnă. Însă Toamna nu aduce doar emoții, ci și necesități: culesul roadei. Munca asiduă din timpul verii – plivit, prășit, irigat, își arată efectul.
Cu trei săptămâni în urmă am venit la bunici și am scos cartofii. Cât chin am avut cu acești cartofi: strânge gândacii de Colorado, udă-i, plivește-i!.. De ce chin? Deoarece pentru un elev care este în vacanță, trezitul de dimineață este un chin. Acum, însă, în toate casele e forfotă mare. Mirosuri îmbătătoare se simt de cum intri în sat. Pe deal s-au copt strugurii! Toți cei care au bunici pe la sate știu ce înseamnă asta: o zi întreagă pe deal, cu soarele deasupra capului, stând aplecat, dacă ai ghinion, mai bate și vântul.
Pentru bunicii mei, acesta e un stil de viața, preluat la rândul lor de la propriii părinți: toamna se face vin, pentru a avea cu ce cinsti oaspeții anul întreg. Ziua culesului e zi matinală. La ora 7 erau toți treji, la 8 eram deja pe deal. Cu portbagajul mașinii plin de găleți, în care urma să adunăm strugurii, saci, ca să îi transportăm, și panere. Prin zona de unde sunt bunicii mei, satul Molovata Nouă, nu s-a auzit de panere. Aici li se spune „coboace”.
Roua dimineții și soarele care abia răsare pe cer te farmecă, însă munca grea și lungă ce te așteaptă te sperie. Ne luăm fiecare câte un rând, care mi se pare că se întinde la nesfârșit, și lucrăm cu zor. Dar nu suntem singuri. Pe lângă mine, părinți și bunici, mai avem și ajutoare – niște vecini. A ieșit o adevărată clacă, deși credeam că nu mai întâlnești așa ceva prin satele Moldovei.
Pe deal nu suntem doar noi. La ceva depărtare mai văd o familie ce este într-un continuu du-te – vino. Nu îi invidiez: via lor este mai mare.
„Strugurii nu trebuie trași, trebuie rupt ciorchinele”, îmi zice cu insistență bunicul, când mă vede că mai scap câte vreo jumătate de strugure, deoarece nu îl rup corect.
Încet – încet soarele a urcat sus pe cer. Înseamnă că e ora prânzului. Bunica scoate dintr-o traistă niște „siliotcă” (hering), niște cartofi fierți, câteva ouă și o pâine. De când mă știu, aceasta este masa pe care o aveam în ziua culesului. Sinceră să fiu, această zi pare de 10 ori mai bună decât de obicei. Mâncăm destul de repede, deși eu aș lungi momentul. Pe la ora două am terminat culesul de pe deal și cu ultimele forțe ajungem acasă.
Începe a doua parte: zdrobirea strugurilor. Cu un apărat care pare a fi medieval și bunelul îi zice „zdroghilkă”, începem să facem mustul. Procesul nu e greu, dar e anevoios: în timp ce o persoană învârtește continuu o manivelă, altă toarnă strugurii, iar aceștia se zdrobesc. Gălăgie este și la vecini, unde strugurii abia au intrat pe poartă. Mai la vale stau doi bătrâni care curăță porumbul. Noaptea târziu am terminat și noi. În zilele ce urmează, strugurii zdrobiți vor „fierbe” (procesul de fermentare), iar peste o săptămână va fi gata și Tulburelul.
Dacă o zi de vara te hrănește un an, o zi de toamna te cinstește un an!
Otilia Vîrlan, stagiara redacției „Est-Curier”
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Diversificarea conținutului ca o sursă alternativă de venituri pentru „Est-Curier”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un grup de organizații partenere condus de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în strânsă colaborare cu People in Need Slovacia și alte organizații. Acesta face parte din programul de consolidare a capacităților în cadrul proiectului „Sprijinul UE pentru instituțiile mass-media locale din Republica Moldova”. Conținutul acestui material nu reflectă neapărat viziunea UE sau a People in Need Slovacia.
