CriuleniEst-CurierPolitic

Susţinerea Primarilor versus “Marşul Poporului”

Şaisprezece primari  din raionul Criuleni şi preşedintele acestuia, şi un primar  din raionul Dubăsari au declarat susţinere Guvernului condus de Pavel Filip. O declaraţie de susţinere au semnat şi consilieri locali şi raionali din raionul Dubăsari, în număr de 17, inclusiv un vice-preşedinte.

 

Textul este identic cu declaraţiile similate postate pe pagina web a Partidului Democrat din Moldova venite din alte raioane, în care se spune, printre altele, că “Igor Dodon, Maia Sandu şi Andrei Năstase sunt trădători de ţară” şi că “Tentativele de uzurpare a puterii de stat ale trădătorilor Dodon, Sandu şi Năstase au fost stopate de către Partidul Democrat din Moldova”.

captura PDM

Pe data de 8 iunie, Parlamentul a declarat Guvernul Filip “în afara legii”şi a adoptat unanim o declarație privind condamnarea „tentativei de uzurpare a puterii de stat în favoarea Partidului Democrat și a lui Vlad Plahotniuc de către Curtea Constituțională”. Miniştii din Guvernul Filip refuză să plece din funcţii, invocând hotărârea Curţii Constituţionale din 9 iunie prin care Parlamentul a fost dizolvat şi Pavel Filip a primit atribuţiile de şef interimar de stat.

În acelaşi timp, numeroase mesaje de susţinere a Guvernului Maiei Sandu continuă să vină atât din interiorul, cât şi din exteriorul Republicii Moldova. Mesaje şi apeluri din ţară şi din afara ei vin şi  pentru Guvernul Filip, cu recomandări de tranziţie pe cale paşnică a puterii.

Pe data de 13 iunie, atât prim-ministra Maia Sandu, cât şi preşedintele Igor Dodon, au chemat cetăţenii să vină duminică, 16 iunie, în faţa Parlamentului, la un “Marş al Poporului”, pentru susţinerea noului Guvern şi Parlament.

captura video
Breafingul la care cei doi anunţă Mar;ul Poporului. Captura video privesc.eu.

Amintim, că tensiunile au apărut după ce PSRM a refuzat să facă coaliţie parlamentară cu PDM şi a încheiat, pe data de 8 iunie, o “„îneţelegere politică temporară privind dezoligarhizarea și readucerea Republicii Moldova în albia consititutionalității” cu Blocul ACUM, evitând, la această etapă, dizolvarea Parlamentului şi alegeri parlamentare anticipate.

Est-Curier

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button