Economic

Subvenții de până la 800 mii lei pentru îmbunătăţiri funciare și protecția solului

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță lansarea apelului de depunere a cererilor de solicitare a subvenției în avans

În scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol, până pe 28 februarie 2025, agricultorii pot depune cereri la AIPA. Subvențiile, constituie 80% din valoarea proiectului eligibil și nu vor depăși 800 mii lei. Acestea vor fi acordate pentru activitățile ce țin de: prevenirea și de combaterea eroziunii solului; ameliorarea chimică a solurilor; conservarea și sporirea fertilității solurilor terenurilor agricole.

Dosarul de solicitare a subvenţiei în avans urmează să fie depus de către solicitant la secția/serviciul teritorial al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, din aria în care solicitantul va efectua investiţia. Criteriile de eligibilitate stabilesc că, solicitant al subvențiilor poate fi persoana juridică/fizică sau unitatea administrativ teritorială de nivelul întâi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință, înregistrat în modul stabilit de lege, și urmează să implementeze proiectul într-o unitate administrativ – teritorială de nivelul întâi.

Plățile vor fi efectuate în două tranșe:

  •  I Tranșă – 70% din valoarea subvenției, care va fi achitată în condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea Beneficiarului în proporție de cel puțin 20%, din valoarea proiectului investițional;
  •  II Tranșă – 30% din valoarea subvenției, se va efectua în baza cererii de debursare, la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative.

Pachetul de documente necesar, ce urmează a fi depus, poate fi accesat pe site-ul AIPA la rubrica: Subvenții în avans – îmbunătățiri funciare 2024.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button