CriuleniSănătateSocial

Situaţia pandemică „defavorabilă”, dar „ne pregătim de „Toamna de Aur”

La şedinţa operativă de luni cu aparatul consililui raional, moderată de preşedintele raionului Pavel Spînu, prima problemă discutată a fost situaţia epidemiologică. „Este, cu părere de rău, defavorabilă”– a calificat Pavel Spînu faptul, că din 12 până în 24 septembrie, numărul cazuilor active în r. Criuleni s-a dublat şi a ajuns la 245.

„Probabil este şi consecinţa faptului că în mai multe localităţi au avut loc sărbătorile hramurilor şi oamenii au sărbătorit cu rudele. Tendinţa este alarmantă”, concluziona preşedintele, şi mai amintea că şi în or. Criuleni a avut loc sărbătoarea Hramului „şi a fost cu  fast, chiar dacă oameni au ieşit puţini”.

La mijlocul lunii august, medicii, informând despre aşa numitul „val patru” al infecţiei, cereau mai multă modestie de sărbători şi mai puţine manifestări, dar vocea lor timidă nu prea a fost auzită sau doar parţial.

Saptamâna trecută, mai multe primării anunţau anularea concertelor şi altor festivităţi prilejuite de hramul satului. Grijă pentru sănătatea oamenilor, cel puţin în declaraţii, au manifestat primăriile Hârtopul Mare, Bălăbăneşti, Măgdăceşti, Pîrîta. Primarii au lansat şi apeluri ca sărbătoarea să fie marcată în cerc restrâns de rude, tot din cauza virusului, devenit între timp mult mai contagios şi mai greu de stăpânit. Dar la Bălăbăneşti, chiar dacă nu a organizat primăria, a avut loc festivalul comercial „Bostaniada”, iar la Criuleni, de Hram, chiar şi delegaţii oficiale din Estonia şi România au sosit.

Luni, 27 septembrie, 2021, Violeta Panico, şefa Centrului de Sănătate Criuleni, anunţa, la şedinţa operativă, că procesul de vaccinare progresează în raion extrem de lent (25% din numărul celor care pot fi vaccinaţi, comparativ cu 22% medie pe republică), că numărul cazurilor active e în creştere.  Violeta Panico a anunţat că raionului Criuleni i s-a atirbuit „codul portocaliu” de alertă, iar satele Măgdăceşti, Ratuş, Drăsliceni, Izbişte chiar au fost plasate în „cod roşu” de alertă, semn că numărul de infectaţi a depăşit indicele de 250 de cazuri la 100 de mii de populaţie. Asta înseamnă că, în cazul Măgdăceştilor, aproximativ 1 din 14 este infectat. De la începutul acestui an, în r. Criuleni au fost confirmate oficial 1796 de cazuri de Covid-19, dintre care 1524 cazuri tratate, 27 de decese şi 245 de cazuri încă netratate. În secţia covid de la spitalul din Criuleni, potrivit directoarei instituţiei, erau internaţi, luni, 30 de pacienţi în stare medie şi gravă şi 4 pacienţi în stare extrem de gravă.

De cealaltă parte, preşedintele Spînu spunea cât de multe ambasade au trimis reprezentanţi la „Bostaniada” de la Bălăbăneşti şi ce prilej minunat pentru promovare sunt festivalurile locale. În pofida tendinţelor alarmante de evoluţie a pandemiei, Pavel Spînu a spus că la 23 octombrie va avea loc sărbătoarea „Toamna de Aur”. Cel puţin 120 de truditori ai gliei vor fi invitaţi la raion să li se înmâneze diplome şi cadouri. Autorităţile planifică să adune cel puţin 60 de invitaţi, poate chiar şi oaspeţi din judeţele cu care r. Criuleni are încheiate acorduri de cooperare.

Tabel: dinamica cazurilor Covid-19 in r. Criuleni. Sursa: Centrul de Sănătate Criuleni:

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button